Palas Mall a demarat lucrările de extindere a food court-ului, în contextul creşterii numărului de angajaţi din clădirile de birouri ale ansamblului şi al clienţilor. În curând, cei care vin să ia masa la Palas vor dispune de un număr dublu de locuri, dar şi de ofertele unor noi operatori. Lucrările de extindere a food court-ului Palas Mall sunt în plină desfăşurare, având ca termen de finalizare luna decembrie. După extindere, clienţii celui mai mare food court din regiune vor avea la dispoziţie 1.500 de locuri în interior şi alte 400 pe terasă, în sezonul cald, dar şi noi oferte culinare. Suprafaţa adiţională va fi amenajată în ton cu actualul design, fiind mobilată cu scaune şi mese aduse din Italia şi canapele din piele din Germania, de o calitate deosebită, care le vor oferi clienţilor acelaşi confort sporit. Spaţiul extins va permite şi deschiderea unor noi locaţii, care vor completa oferta cu meniuri apetisante. În prezent, în food court sunt peste 20 de operatori, ale căror oferte includ gastronomii cu specific chinezesc, japonez, italian, oriental, american sau românesc, preparate vegane, deserturi şi băuturi fresh. Zilnic, în medie, peste 7.000 de persoane iau masa în food court, iar acestora li se adaugă cele care apelează la serviciile de tip „to go”. În timpul săptămânii, este destinaţia preferată de angajaţii clădirilor de birouri din ansamblu şi din proximitate, iar în week-end atrage foarte mulţi turişti din toate zonele ţării şi din Republica Moldova. Extinderea food court-ului vine şi în contextul în care numărul angajaţilor care vor lucra în Palas va creşte după finalizarea a două noi clădiri office clasa A din ansamblu: United Business Center 5 (15.000 mp închiriabili) şi United Business Center 6 (9.000 mp închiriabili). Cele două clădiri vor facilita crearea a aproximativ 3.000 de locuri de muncă.