Zona centrala a Iasului intra in pregatirile pentru Sărbătorile de Iarnă

0
53

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată la laşi şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului Iași cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

Aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie 2024, în jurul orei 17.00, în zona bradului de pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în fața sediului Primăriei Municipiului Iași. Momentul va fi marcat cu un mic spectacol pentru copii.

Mai întâi va fi aprins iluminatul festiv în zona centrală, apoi în celelalte zone în care sunt montate instalații luminoase.

Amenajări specifice Sărbătorilor de Iarnă

Servicii Publice SA a cumpărat pentru această iarnă peste 500 de brazi în ghivece, care vor fi ornați și amplasați în toate zonele orașului, și circa 200 de brazi pentru unitățile de învățământ.

De asemenea, 22 de brazi mari vor fi decorați cu instalații luminoase și montați pe pietonalul Ștefan cel Mare, Piața Unirii, la centrele de cartier ale Primăriei, Păcurari (Mimoza), Tătărași (Oancea), CUG (Rond vechi), Nicolina (Esplanada I), Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor), Podu Roș, Ateneu și alte puncte de atracție.

Punctele principale de atracție vor rămâne pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde vor fi montate tuneluri din cetină cu instalații luminoase, și Piața Unirii, deasupra căreia este deja montată o plasă luminoasă.

Târgul de Crăciun al laşului şi parcul de distracţii vor fi organizate pe axa bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu și Piaţa Unirii, unde vor fi montate căsuțe ornate cu luminițe.

Iluminat festiv stradal

Ca în fiecare an, compania contractată de Primăria Municipiului Iași (Flash Lighting Services SA) montează și figurinele și instalațiile electrice de iluminat festiv de-a lungul principalelor artere din zona centrală, dar nu numai:

  • 111 figurine luminoase cu dimensiuni între 1mx2m – 1,5mx2m,
  • 232 de traversări luminoase pe șufă transversală cu dimensiuni între 5mx1m – 6mx1,5m,
  • două tuneluri luminoase,
  • trei figurine 3D de 2 – 2,5 metri (pe pietonalul Ștefan cel Mare) etc.

Pe lângă acestea mai există o serie de echipamente în curs de verificare și reparare de către Servicii Publice SA, care vor putea fi montate în alte zone, anume 221 de figurine luminoase și 124 de traversări luminoase.

Ornamentele luminoase stradale vor fi montate în următoarele zone / străzi:

  1. pietonalul și bulevardul Ștefan cel Mare
  2. bd. Carol I și aleea Grigore Ghica Vodă
  3. Rond Fundație
  4. bd. Independenței
  5. str. Sărărie
  6. str. Elena Doamna
  7. str. Palat
  8. str. Anastasie Panu
  9. str. Gavriil Musicescu
  10. str. Arcu
  11. str. I. C. Brătianu
  12. Pasaj Alexandru cel Bun
  13. Pasaj Păcurari
  14. Pasaj Nicolina
  15. Pasaj Socola
  16. Piața Unirii (umbrela luminoasă)

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here