Vineri, 29 noiembrie 2019, începând cu ora 17.00, în Piața Unirii din Iași va avea loc a doua manifestație pentru acțiune climatică – „Ziua pentru acțiune climatică II”. Aceasta este organizată de mișcările Fridays For Future România (FFF) și Climate Strike Romania și se va desfășura și în alte 11 orașe din țară, anume: București, Târgu Jiu, Timișoara, Constanța, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Brașov, Bacău, Târgul Ocna și Craiova.
Marșurile și protestele pentru acțiune climatică au loc în toată lumea, sunt din ce în ce mai frecvente și sunt organizate pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă și să declare stare de urgență climatică. Pe data de 20 septembrie, la primul marș de acest fel organizat în România, au fost prezenți peste 1.000 de oameni în București și aproximativ 800 oameni în celelalte opt orașe în care a avut loc protestul, majoritatea fiind elevi. Pentru că acest număr de oameni nu a fost suficient pentru ca cererile noastre să fie ascultate de către reprezentanții autorităților publice, sunteți așteptați iar, în număr și mai mare, pe data de 29 noiembrie. Factorii de decizie trebuie să înțeleagă că oamenii nu vor mai tolera un mediu politic care nu se iau în considerare schimbările climatice.
Aida POPA