Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi se desfăşoară ȋn perioada 18 – 23 martie 2024 ȋn format fizic, dar şi cu transmiterea online a lucrărilor.
Cel puţin 2000 de medici din diferite specialităţi, fizioterapeuţi, psihologi, audiologi si asistenţi medicali vor participa la lucrările Zilelor Spitalului Clinic de Recuperare, al căror centru de greutate este reprezentat de Conferinţa „De la medicina clinică la inteligenţa artificială”, acompaniată de ȋncă 6 cursuri preconferinţă şi de formare medicală continuă din specialităţile cardiologie, etică şi economie sanitară, balneofizioterapie şi ORL, toate aceste manifestări ştiinţifice totalizând un număr de 55 de puncte de Educaţie Medicală Continuă (credite EMC), conform evaluării Colegiului Medicilor din România.
O noutate în acest an o reprezintă apariţia cursului preconferinţă de etică şi economie sanitară, care abordează subiecte de un mai larg interes ale sistemului sanitar, cum ar fi cele legate de sănătatea publică, îngrijirea paliativă, comunicarea eficientă între pacient și furnizorul de servicii medicale, optimizarea costurilor în sănătate, analiza de tip cost – eficiență în terapia medicamentoasă, dar toate acestea în contextul tot mai actual şi mai intens dezbătut al inteligenţei artificiale.
Pe parcursul a 6 zile de lucrări ştiinţifice, aproximativ 150 de lectori vor prezenta cele mai noi informaţii ȋn disciplinele specifice recuperării medicale: cardiologie, pneumologie, neurologie, reumatologie, medicina muncii, ortopedie, ORL, fizioterapie, balneofizioterapie.
Temele principale ale manifestărilor sunt:
- Sportul şi bolile cardiovasculare;
- Abordarea pacientului ameţit în ambulatoriu;
- Dezvoltarea tehnologiei AI în reabilitarea medicală: provocări etice, perspective economice, implicații clinice;
- Actualităţi în cardiologie;
- Reabilitarea pulmonară – de la inteligența artificială la interferențe clinice;
- Integrarea inteligenței artificiale în medicina muncii: provocări și perspective;
- Actualități în neurologie;
- Noțiuni de bază în chirurgia endoscopică rinosinusală;
- Actualități în reumatologie;
- Notiuni fundamentale în diagnosticul hipoacuziei;
- Actualități în Ortopedie – Traumatologie;
- Noțiuni fundamentale în foniatrie.
Materialele ştiintifice prezentate ȋn acest context vor fi integrate într-un volum cu ISBN la o editură acreditată de către Colegiul Medicilor din România. Evenimentul este dedicat profesioniştilor ȋn domeniul sănătăţii.
Mai multe detalii regăsiţi pe site-ul www.recuperareiasi.ro
Aida POPA