În ultimele zile de dinaintea alegerilor, Iaşul a fost o vâlvătaie. Nu o vâlvătaie electorală, ci una la propriu, anunţată în după-amiaza zilei de vineri, 31 octombrie, pe acoperişul Ateneului Tătăraşi, iar apoi în dimineaţa zilei de 1 noiembrie, în incinta ruinei ce a mai rămas din cinematograful Tineretului. Precum incendiarea Reichstag-ului în 1933, şi aceste două incendii ale unor actuale sau defuncte instituţii de cultură, au avut darul de împrăştia în faţa alegătorilor scrumul neâncrederii în acest primar vremelnic, aşa că ieşenii l-au taxat pe candidatul PSD la preşedinţie, prin prisma omului său din fruntea Iaşului, măcar pentru aceste câteva cauze:
– a reuşit într-un timp foarte scurt să distrugă o imagine simbol a Iaşului – teii. Contestatarii acestei acţiuni au fost făcuţi albie de porci, urmăriţi şi denigraţi în fel şi chip. Cei care au contestat acest masacru nu au reprezentat societatea civilă, ci doar nişte „omuleţi fără ocupaţie specificată care se agitau prin târg, încercând să îi monteze pe ieşeni împotriva Primarului Gheorghe Nichita”, aşa cum susţinea într-o postare neinspirată, una din tutele blonde ale lui Nichita, o creatoarea de hamleţi, cu câteva zile înainte de primul tur de scrutin
– a închis Primăria Iaşi, sfidând principiul transparenţei în baza căreia ar trebui să funcţioneze această instituţie
– s-a înconjurat de lingăi şi oportunişti, după chipul şi asemănarea sa, pentru care interesele de grup şi de partid au primat în faţa interesului cetăţeanului
– este recunoscut drept unul dintre cei mai aroganţi primari pe care i-a avut Iaşul
– este un foarte prost vorbitor, având nevoie de logoped pentru a despica cuvintele în înţelesuri, şi de un profesor de limba română, de clasă primară, pentru a-l învăţa să facă acordul între subiect şi predicat
– a lăsat ca Iaşul să fie invadat de ţigani, boschetari şi afacerişti penali. În schimb a refuzat să întindă o mână tinerilor de bună credinţă şi investitorilor cu bune intenţii, doar pentru că nu au marcat comisionul.
– acţiunile instituţiilor aflate în subordine (Poliţie Locală, Citadin, Servicii Publice, Serviciul Asociaţii Proprietari etc) nu sunt vizibile pentru cetăţeni. Infracţiunile şi mizeria s-au instaurat pe străzile din Iaşi