„Să construiți o patrie mai dreaptă și mai fraternă“ – Papa Francisc
La două decenii distanță de vizita istorică a Papei Ioan Paul II, iată alte trei zile din viața noastră – vineri, sâmbătă și duminică, respectiv 31 mai, 1 și 2 iunie 2019 – în care poporul român a primit vizita unui alt lider mondial care conduce peste un miliard de catolici din lume, răspândiți pe toate continentele – Papa Francisc – un personaj carismatic datorită expresiei sale umane, modest, sincer până a fi considerat rebel de către unii, activ, avid de cunoștințe și stăpânit veșnic de grija acestei lumi, de problemele noi și grele cu care se confruntă planeta. Devotat Bisericii și lui Hristos, prin modul de manifestare dovedește a fi, cu prisosință, un misionar al păcii și al iubirii.
Este primul papă de origine latino-americană, și datorită caracterului său, a adus la Vatican un suflu proaspăt, mai puțin rigid și formal, mai cald și mai apropiat de oamenii de rând.
Am citit în prealabil despre activitatea bogată ce urma să desfășoare Papa Francisc în cele trei zile ale prezenței sale în România: trei Sfinte Liturghii, opt discursuri în fața autorităților politice și religioase, beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, și vizitarea a cel puțin 3 comunități etnice din România, în mijlocul credincioșilor catolici și a familiilor, în fața Palatului Culturii din Iași, o slujbă la sanctuarul Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc și o prezență în mijlocul comunității rome din Blaj, toate sub genericul „Să mergem împreună!”. Papa Francisc va vedea o mare parte din România cu această ocazie. La slujbele sale se vor deplasa și politicieni din statele vecine, Ungaria, Polonia, Ucraina. Deci, București, Șumuleu Ciuc, Iași, Blaj, Sibiu.
Așa a și fost, cu mici modificări ale traseelor, mijloacelor de transport, intervenite din cauza vremii capricioase. Sute de creștini, înalți prelați, președintele României și soția sa l-au întâmpinat pe Suveranul Pontif pe Aeroportul Otopeni, în data de 31 mai, când Papa Francisc și-a început vizita istorică în România. În primele momente, Suveranul Pontif a făcut un gest încărcat de semnificație și smerenie: cu sufletul plin de bunătate, modestie, căldură și recunoștință, Papa a sărutat crucea ortodoxă cu iconița Maicii Domnului de la gâtul arhiepiscopului ortodox de Târgoviște. Suveranul Pontif a repetat gestul impresionant și la Palatul Patriarhiei, unde a sărutat medalionul purtat de Preafericitul Părinte Daniel.
Experții spun că este un gest prin care Suveranul Pontif a vrut să-și arate recunoștința și prețuirea față de invitația care i-a fost adresată, așa cum în urmă cu 20 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea sărutat pământul României. Odată sosit în București, capitala României, s-a orientat spre locuri importante ale istoriei și spiritualității românești.
În prima zi, vineri, de la sosire, Papa a mers la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Prea Fericitul Părinte Daniel, după care a urmat întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe. Întâlnirea s-a încheiat cu vizita Papei și a Patriarhului Daniel la Catedrala Națională, pentru rugăciunea „Tatăl Nostru” și un cuvânt de salut pentru toți credincioșii. În Catedrala Mântuirii Neamului și-a exprimat mulțumirea și emoția pentru că se afla în acel templu sfânt care adună în unitate: „Isus i-a chemat pe frații Andrei și Petru să-și părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni (cf. Mc 1,16-17). Chemarea proprie nu este completă dacă lipsește chemarea fratelui. Astăzi, stând alături, dorim să înălțăm împreună, din inima țării, rugăciunea Tatăl Nostru. Ea sintetizează identitatea noastră de fii și, în special, de frați care se roagă unul lângă celălalt. Tatăl Nostru afirmă certitudinea promisiunii făcute de Isus ucenicilor săi: „Nu vă voi lăsa orfani” (In 14,18) și ne oferă încredere să primim și să acceptăm fratele ca pe un dar. De aceea aș dori să vă împărtășesc câteva cuvinte ca pregătire, înainte de rugăciunea pe care o voi rosti pentru drumul nostru de fraternitate și pentru ca România să poată fi mereu o casă a tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înflorește împăcarea și comuniunea. (…) Tatăl nostru nu este o rugăciune liniștitoare, ci este strigătul care țâșnește când vezi lipsa de iubire din timpurile noastre, individualismul și indiferența care profanează numele Tău, Tată! (…) Să ne lăsăm trecutul în urmă și să îmbrățișam împreună prezentul”.
După relatarea înțelesului ascuns al Rugăciunii „Tatăl nostru”, a urmat impresionanta ei rostire. Apoi, Papa Francisc a oficiat Sfânta Liturghie în catedrala „Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de București.
A doua zi, sâmbătă, Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unul dintre principalele locuri de pelerinaj dedicate Maicii Domnului, din Estul Europei. Tot sâmbătă, Suveranul Pontif a vizitat Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iași, întâlnindu-se cu tineri și familii, în fața Palatului Culturii din Iași, frumosul oraș fiind pregătit „trupește” și sufletește pentru această primire.
În cea de a treia zi, Duminică, Sfântul Părinte a ajuns la Blaj, unde a prezidat Sfânta Liturghie Publică Solemnă de Beatificare a celor șapte episcopi martiri greco-catolici, Beatificarea fiind o etapă în procesul de canonizare, care presupune recunoașterea sfințeniei. După Beatificare, Suveranul Pontif a avut o întâlnire la Blaj, cu comunitatea romă din oraș. După întrevederea cu romii, a ajuns la aeroportul din Sibiu, pentru ceremonia de bun rămas.
În cele trei zile cât a poposit în țara noastră, Papa Francisc a răspândit din plin întreaga sa bogăție spirituală asupra românilor. Peste tot Suveranul Pontif le-a vorbit neobosit despre unitate, pace, libertate, milostivire și fraternitate între confesiuni.
La Șumuleu Ciuc – loc de pelerinaj pentru catolici –, Papa Francisc a rostit: „Cu bucurie și recunoscător lui Dumnezeu mă aflu astăzi aici, împreună cu voi, dragi frați și surori, în acest îndrăgit sanctuar închinat Maicii Domnului, bogat în istorie și credință, unde, ca fii, venim s-o întâlnim pe Mama noastră și să ne recunoaștem ca frați. Sanctuarele, locuri aproape „sacramentale” ale unei Biserici, păstrează memoria poporului credincios care, în mijlocul necazurilor sale, nu obosește în a căuta izvorul de apă vie de unde să-și împrospăteze speranța. Sunt locuri de sărbătoare și de celebrare, de lacrimi și de implorare. Venim la picioarele Mamei, fără prea multe cuvinte, să ne lăsăm priviți de ea și pentru ca ea, cu privirea ei, să ne conducă la Acela care este « Calea, Adevărul și Viața ». Nu am venit aici la întâmplare: suntem pelerini. Aici, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, voi veniți în pelerinaj pentru a îndeplini legământul înaintașilor voștri și pentru a întări credința în Dumnezeu și devoțiunea față de Preacurata Fecioară Maria, reprezentată de monumentala statuie în lemn. Acest pelerinaj anual aparține moștenirii Transilvaniei, dar aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă; participă la el și credincioși de alte confesiuni și este simbolul dialogului, al unității și al fraternității; un apel la a recupera mărturiile de credință devenită viață și de viață devenită speranță”. În continuare, Papa Francisc a explicat pe larg semnificația cuvântului « a peregrina », încheind cu cuvintele: „A peregrina semnifică provocarea de a descoperi și de a transmite spiritul de a trăi împreună, de a nu ne fi teamă să ne amestecăm, de a ne întâlni și de a ne ajuta. A peregrina înseamnă a participa la acea maree puțin haotică ce se poate transforma într-o adevărată experiență de fraternitate, o caravană mereu solidară pentru a construi istoria. A peregrina este a privi nu atât la ceea ce ar fi putut fi, și nu a fost, dar mai degrabă la tot ceea ce ne așteaptă și nu mai putem amâna. Înseamnă a crede în Domnul care vine și care este în mijlocul nostru, promovând și încurajând solidaritatea, fraternitatea, dorința de bine, de adevăr și de dreptate. Este angajarea de a lupta pentru ca cei care ieri au rămas în urmă să devină protagoniștii de mâine, și protagoniștii de astăzi să nu fie lăsați în urmă mâine. Pentru a face aceasta este nevoie de o muncă artizanală de a țese împreună viitorul. Iată de ce suntem aici pentru a spune împreună: Mamă, învață-ne să trasăm împreună viitorul (…) Domnul nu-l dezamăgește pe cel care riscă. Să mergem, și să mergem împreună, lăsând ca Evanghelia să fie fermentul capabil să impregneze totul și să dea popoarelor noastre bucuria mântuirii”.
Arătând semnificația acestor locuri și gradul mare de suferință al oamenilor, Papa Francisc i-a amintit pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care a avut bucuria să-i proclame în acea zi – Fericiți, fiindcă în această zi de 2 iunie a acestui an s-a ținut Sfânta Liturghie pentru beatificarea episcopilor martiri.
Cred că nu trebuie să ne mire cuvintele auzite despre chinurile și sacrificiul acelor episcopi, deoarece și în zilele noastre lumea se confruntă cu situații care o amenință, iar înalții prelați nu pot rămâne în afara politicii, așa cum ne imaginam cândva unii dintre noi, că ar fi normal, întrucât cele întâmplate nu le putem da uitării, iar cele ce se întâmplă pe planetă, în diferite țări, afectează viețile a milioane de oameni. Trebuie să înțelegem că un Papă nu poate rămâne doar un om religios, ci el trebuie să fie și un om politic. Extrapolând, trebuie să înțelegem că Președintele țării nu poate să nu facă politică, așa cum ar dori membri unor partide, pentru a nu fi incomodați în nelegiuiri.
Și Papa Francisc a continuat: „În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire.
Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în diversitatea exprimărilor religioase: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și caracterizează cultura și identitatea națională română. Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți Episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.
Un alt aspect la moștenirii spirituale a noilor Fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a profesa fidelitatea la Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul închisorii Episcopul Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care acești Fericiți în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, deoarece se prezintă astăzi ca o invitație făcută tuturor să învingem ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod coerent și curajos credința creștină.
Dragi frați și surori, chiar și astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții ale lor culturale și religioase. Colonizările ideologice disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei și dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca și cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noștri și copiilor, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește. (….) Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri și să continuați să luptați, ca acești Fericiți, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirea noilor Fericiți.”
Și ploaia și furtuna au încetat în timpul discursului Sfântului Părinte, pentru ca oamenii să-i poată auzi cuvintele, despre trecutul, prezentul și viitorul pe care trebuie să-l construim cu credință. Cred că oamenii aveau nevoie de aceste clipe de liniște sfântă.
Și după plecarea oamenilor, firele ierbii din Câmpia Libertății s-au ridicat mândre și curate, ca și cum de nimeni n-ar fi fost călcate; ca și cum speranța ar fi pătruns până și în lujerii firelor de iarbă…
Putem spune de asemeni că vizita pontificală a constituit o onoare pentru România, ea săvârșindu-se la final de mandat al președenției rotative a Consiliului UE. Iar oamenii, în orice punct de pe harta țării în care a poposit Sfântul Părinte, de diferite credințe, de diferite opinii politice, s-au comportat blajin, înțelegător și meditativ, în ciuda urii și intoleranței cultivate de politicieni.
Aflându-mă în America și în anul 2015, scriam la acea vreme despre vizita de cinci zile a Papei Francisc în Statele Unite și foloseam ca moto cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Credința face ceea ce omul și legea nu pot face.” Astăzi, impresionată profund de cuvintele Sfântului Părinte Francisc, cred cu aceeași putere în vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Să nu uităm să ne rugăm pentru Papa Francisc! Pentru cel care ne-a adus, în aceste trei zile – bucurie, credință și speranță.
Vavila Popovici – Carolina de Nord
