Miercuri, 9 noiembrie 2016, de le ora 18:00, la Colegiul Sfântul Nicolae va avea loc primul eveniment din cadrul Zilelor Pro Vita Iași, ediția a VI-a, intitulat Vizionare de film pro viață – Children of Men (2006, regia Alfonso Cuaron). Evenimentul își propune, pe de o parte, să aducă în fața participanților o creație cinematografică de excepție, cu actori precum Clive Owen, Julianne Moore și Michael Caine, iar, pe de altă parte, să supună reflecției cinefililor o poveste pur pro vita care nu este prea departe de realitatea pe care noi o trăim astăzi. După vizionare participanții vor fi încurajați să se implice într-o scurtă dezbatere pentru a sublinia principalele idei din film și pentru a concluziona asupra unor aspecte importante pe care societatea noastră ar trebui să le aibă în vedere. Participarea este liberă, iar popcorn-ul și ceaiul sunt asigurate de organizatori. Zilele Pro Vita Iași reprezintă un ansamblu de evenimente tematice organizate în fiecare an, la ceas aniversar, de Pro Vita Iași, având ca scop promovarea și dezbaterea unor teme pro viață de interes public. Anul acesta, la cea de-a șasea ediție, organizatorii se concentrează asupra temei: „A fi sau a nu fi căsătorit? O întrebare a omului.”
Programul complet al Zilelor Pro Vita Iași, ediția a VI-a: Miercuri – 9 noiembrie, Colegiul Sf. Nicoale (Str. Agatha Bârsescu, nr.9), ora 18:00: – Proiecție de film pe temă pro vita: Children of Men (2006, regia: Alfonso Cuaron, actori: Julianne Moore, Clive Owen, Michael Caine), urmată de o sesiune de dezbatere pe marginea filmului. Intrarea este liberă. Joi – 10 noiembrie, Colegiul Sf. Nicoale (Str. Agatha Bârsescu, nr.9), ora 19:00: – Seara artistică de muzică folk și teatru. Inivtați: Leonard Luția, Cezara Damian & Trupa de teatru, Trupa folk Pro Vita Iași. Intrarea este liberă. Vineri – 11 noiembrie, Muzeul Mitropolitan (Ansamblul Mitropolitan Iași), sala Sinaxar, ora 18:00: – Conferința „A fi sau a nu fi căsătorit? O întrebare a omului.” Susținută de Arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Intrarea este liberă. Duminică – 13 noiembrie, Casa de Cultură a Studenților Iași, ora 19:00- Eveniment artistic „Praguri – hoir și zicăli din ritualul de nuntă” . Invitați: Grigore Leșe, Taraful din Sângeorz Băi, Lenuța Purja, Zamfira Mureșan.
Aida POPA