Palas Campus va găzdui primul birou din regiunea de nord-est al Visma, furnizor de produse software pentru automatizarea și gestionarea proceselor de management în afaceri. Compania va ocupa o suprafață de 1.400 mp în cadrul celui mai nou proiect de regenerare urbană din centrul Iașului, alăturându-se comunității de business care s-a dezvoltat în această zonă a orașului și din care fac parte mari jucători ai industriilor de IT, banking, health & pharma, automotive și multe altele. Visma Software România, compania ce oferă produse de software care simplifică şi automatizează procesele într-o gamă largă de domenii de activitate, inclusiv contabilitate, management financiar, achiziţii, resurse umane şi salarizare, pentru sectorul privat, public şi educaţie, va inaugura primul său birou la Iași. Astfel, inginerii Visma vor crea produsele viitorului în Palas Campus – proiect dezvoltat de compania IULIUS – unde li se vor adăuga încă 100 de colegi până la finalul lui 2023, pasionați de domeniul dezvoltării și testării de software și cu multă dorință de a învăța lucruri noi. „Avem planuri mari de creștere la Iași. Din 2023, Visma se va muta în Palas Campus, ce combină dotările unei clădiri de birouri premium cu o multitudine de facilități necesare zilnic angajaților noștri și care va deveni un spațiu pentru inovație și colaborare. Pentru că, chiar dacă viitorul este hibrid, ne dorim să oferim echipelor noastre și posibilitatea de a colabora într-o comunitate creativă așa cum este hub-ul de IT de la Iași, care a avut cea mai rapidă dezvoltare în domeniu din Europa”, a declarat Daniel Reisenauer, Managing Director Visma Software România. Noul sediu Visma va fi amplasat în componenta office a destinației mixte Palas Campus, care include o varietate de facilități pentru angajați, precum: diverse opțiuni pentru pauza de prânz, spații verzi pentru relaxare sau pentru o zi de muncă „altfel” la birou, programe personalizate de fidelizare și proximitate față de ansamblul mixed-use Palas Iași. „Vom implementa conceptul de office of the future, iar acesta include și gândirea spațiului interior prin aducerea în birou a unor elemente de confort și design diferite, care se potrivesc cu viziunea Visma și împrumută aspecte din cultura nordică”, a mai spus Daniel Reisenauer, Managing Director Visma Software România. Palas Campus se află în construcție și a fost rapid remarcat de mari companii internaționale, care își doresc o locație ultra-centrală și cu spații office premium, astfel că aici deja se conturează un nou pol de inovatori în diverse domenii. Cea mai mare clădire de birouri ca suprafață din România va fi finalizată anul acesta, urmând ca inaugurarea să aibă loc în primul trimestru din 2023. Totodată, acesta va fi cel de-al doilea birou al Visma în rețeaua office a grupului IULIUS, după ce, în 2019, compania a inaugurat un sediu de 4.200 mp în United Business Center 3 din cadrul Iulius Town Timișoara.
Despre Visma Visma Software România, compania originară din Norvegia, a intrat pe piața din România în anul 2006, cu primele birouri în Timișoara, dar s-a extins și în Sibiu și, în prezent, numără 600 de angajaţi. La nivel european, Visma activează de peste 20 de ani pe piaţa produselor software pentru automatizare şi gestionare. Compania produce sisteme integrate ERP (Enterprise Resource Planning) – sisteme ce mediază, în timp real, afaceri din întreaga lume, procese complementare POS, CRM, produse bancare şi produse pentru automatizarea plăţilor online. Totodată, Visma este pe primul loc în topul companiilor SaaS (Software as a Service) și este mândru partener al celei mai bune echipe de ciclism din lume, Jumbo Visma. Despre Palas Campus Palas Campus este o investiție ce depășește 120 de milioane de euro. Imobilul desfășurat pe orizontală are o suprafață construită de peste 86.000 mp, din care 60.000 mp sunt închiriabili, are șase corpuri, conectate atât la parter, cât și la primele trei etaje, iar două niveluri subterane sunt alocate unei parcări cu o capacitate de aproximativ 625 de locuri. Pe lângă componenta office clasa A, campusul va include spații de tip coworking în aer liber, un concept nou de food market, cu restaurante, cafenele și terase, un hub medical, o zonă de servicii care să faciliteze promovarea producătorilor locali, dar și spații pentru dușuri și vestiare, precum și locuri de parcare a bicicletelor. Palas Campus este un proiect sustenabil încă din faza de proiect, singurul care se află în proces de dublă certificare green – EDGE (Excellence in Design for Greater Efficiencies) al International Finance Corporation (IFC) și LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) al US Green Building Council. De altfel, proiectul a atras și primul credit verde acordat unei companii românești, de la IFC, parte a Băncii Mondiale.