Doctorul Tudor Ciuhodaru va depune un proiect de lege prin care pedepsele pentru viol vor deveni similare celor pentru crimă. Deputatul consideră că actuala lege validează ideea conform careia violul e o infracţiune minoră şi nu descurajează producerea unor astfel de fapte abominabile şi nici nu asigură protecţia victimei. Prin acest proiect pedeapsa pentru viol poate ajunge la 25 ani sau închisoare pe viaţă.
,,În România au loc anual peste 2500 de violuri. Conform statisticilor Poliţiei Române un viol are loc la fiecare patru ore. Deşi statisticile oficiale indică o creştere a numărului de infracţiuni de viol, Noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, prevede pedepse mai blânde pentru autori decât precedentul cod. Actuala lege validează ideea conform careia violul e o infracţiune minoră şi nu descurajează producerea unor astfel de fapte abominabile şi nici nu asigură protecţia victimei”, a declarat Tudor Ciuhodaru.
În aceste condiţii nu este o surpriză că numărul de dosare legate de abuzurile sexuale a explodat. Într-un clasament nedorit Iaşul şi Vasluiul ocupă primele două locuri iar în 2024 doar în Iaşi numărul de dosare legate de abuzurile sexuale a depăşit de cinci ori media naţională. Până la momentul depunerii acestui proiect de lege numărul dosarelor din Iaşi ajunsese la 34, cam cât se înregistrează într-un judeţ obişnuit într-un singur an.
De fapt numărul de infracţiuni reale comise este mult mai mare decât cele raportate pentru că victima alege adesea să nu depună plângere la poliţie sau parchet sau procurorii nu formulează întotdeauna o acuzaţie pentru că nu întotdeauna există probele necesare pentru a dovedi afirmaţiile victimei.
Acest proiect legislativ prevede înăsprirea pedepselor pentru viol având drept obiectiv scăderea numărului acestor infracţiuni şi protecţia victimelor. Prin acest proiect legislativ pedeapsa pentru viol devine similară celei pentru crimă.
Concret, sunt modificate articolele 218 şi 219 din din legea nr. 286/2009 privind Codul penal astfel încât pedeapsa cu închisoarea pentru raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare creşte, ajungând să fie cuprinsă între 10şi 20 de ani. Pedeapsa este detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când sunt înregistrate circumstanţe agravante:victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; victima este rudă în linie directă, frate sau soră; victima nu a împlinit vârsta de 16 ani; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vătămarea corporală; fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este este detenţiune pe viaţă şi interzicerea exercitării unor drepturi.