Mozaic

VIDEO. Managerul Florin Roșu iese ca un păduche în frunte și aplică tratamente morale ministrului Rafila

By Redacția

August 13, 2024

Scandalul izbucnit la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde două cadre medicale de la secția de ATI au fost reținute sub acuzația de tentativă de omor calificat, a stârnit și pe malurile Bahluiului reacții vehemente, una dintre acestea, cea mai caraghioasă, aparținându-i doctorului Florin Roșu, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Sfânta Parascheva.

Deși are în propriul dulap numeroase schelete mărturisitoare de grave deficiențe în conducerea spitalului, Florin Roșu s-a lansat ca un păduche în frunte într-o serie de miștouri penibile la adresa ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, cerându-i imperios demisia.

Cu aerul că ar avea vreo cădere morală să vorbească despre principii și valori în practica medicală, Roșu o postat o filmare în care, cu o prestanță de brancardier în pauza de masă, slobozește o frază grav afectată de lipsa logicii, care ar fi făcut deliciul lui Caragiale: „Într-o țară europeană, așa cum suntem noi, și spre care năzuim să fim…”. Cam așa e și doctorul Roșu: pe de o parte este manager, dar încă năzuie să fie manager. Omul e într-o permanentă căutare de sine, de perfecționare, de șlefuire a spiritului, dar partea proastă e că-l doboară lenea, incompetența și aroganța.

Florin Roșu are un tupeu atât de sulfuros încât îi face morală ministrului Rafila pentru că a cerut demisia directorului de la Pantelimon, în condițiile în care acesta din urmă a obținut funcția prin concurs, iar ministrul a fost numit politic.

Păi, stimate domnule director, sunteți pe aceeași treaptă de reprezentativitate ca și Rafila, la rândul dumneavoastră devenind manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase prin numire de către expertul în medicină Costel Alexe, și nu prin concurs.

Dar așa se întâmplă cu politrucii, capătă glas și rigoare morală când e vorba de alții, fără să-și vadă ditamai bârna înfiptă în ochiul parvenitului.

Paul LOVIN