VIDEO. Gheorghe Nichita, fostul primar al Iasului, condamnat definitiv la 5 ani de inchisoare pentru spaga

0
95

Gheorghe Nichita a fost incatusat de politisti si dus la penitenciar. Fostul edil urmeaza sa execute 5 ani de inchisoare pentru spaga.

Fostul edil al Iasului, Gheorghe Nichita, a fost condamnat definitiv, miercuri, 5 august, la 5 ani de inchisoare pentru fapte de coruptie cu executare de Curtea de Apel Bucuresti, potrivit deciziei instantei. In faza de fond a procesului, fusese condamnat la patru ani de inchisoare cu executare, pentru luare de mita.

Politistii l-au ridicat de acasa, in jurul orei 19.00, pe Gheorghe Nichita pentru a-l duce sa execute pedeapsa. Fostul edil a fost incatusat, dar peste actuse si-a pus o camasa. Inainte de a fi urcat in masina, Nichita s-a arat surprins de condamnarea primita: “Am pledat nevinovat tot timpul, nu ma asteptam la acest verdict”

In acelasi dosar, omul de afaceri Tiberiu Urdareanu a fost condamnat la opt luni de inchisoare cu suspendare.

Alti doi afaceristi in acest caz au ramas cu pedepsele din faza de fond a procesului, Gabriel Mardarasevici a fost condamnat in acest caz la 1 an de inchisoare cu suspendare, iar Mihai Tanasescu la 8 luni de inchisoare.

Curtea de Apel Bucuresti a mai decis confiscarea de la mituitorii din acest caz a unor sume uriase: de la directorul SC Information Business Consulting SRL (IBC), Gabriel Mardarasevici- suma de 2,4 milioane de lei si de la afaceristul Tiberiu Urdareanu- presedinte al grupului de firme UTI a sumei de 1,2 milioane de lei.

Instanta a mai confiscat de la Gheorghe Nichita suma totala de 71214,76 lei primita efectiv cu titlu de mita, “cu obligarea inculpatului la plata catre stat a acestei sume.”

In decembrie 2015, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata a lui Gheorghe Nichita, a presedintelui grupului UTI, Tiberiu Urdareanu, a vicepresedintelui UTI Mihail Tanasescu, a directorului SC Information Business Consulting SRL (IBC), Iulius Gabriel Mardarasevici.

Nichita a fost acuzat de luare de mita, iar Tiberiu Urdareanu, Iulius Gabriel Mardarasevici si Mihail Tanasescu de dare de mita. Nichita a fost acuzat ca a primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei atribuit UTI si unei alte firme, precum si reduceri la un hotel de lux din Bucuresti, dar si cazare in China.

Dupa ce a facut un pas inapoi ca urmare a implicarii in dosarul de coruptie, Gheorghe Nichita, fost vicepresedinte PSD la nivel national, a devenit in primavara anului 2017 consilier al presedintelui CJ Iasi, Maricel Popa.

In decembrie 2016, Nichita a incercat sa ajunga in Parlament, candidand la Camera Deputatilor pe lista PRU, partidul lui Bogdan Diaconu.

Fostul primar PSD mai este implicat intr-un dosar penal, in care a fost trimis in judecata in noiembrie 2015. In acest dosar, procurorii l-au acuzat ca ar fi utilizat Politia Locala pentru a-si urmari fosta iubita. Alaturi de Nichita, au fost deferiti justitiei fostul director al Politiei Locale Iasi Liviu Hliboceanu si un fost sef de serviciu din institutie.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here