Dimineata de dimineata, intampina tinerii cu sfiala si prevedere, in poarta bisericii Trei Ierarhi. Mainile tremurande se strecoara intr-o punga de un leu din care lasa sa se iveasca, la fel de discret, un plic din care ies, rand pe rand, fotografii alb negru ale unor ilustri anonimi pentru generatia de azi. Le imparte cu febrilitate si o lumina ciudata ii umple ochii de bucurie. Apoi, ca si cum ar fi facut un lucru interzis, da fuga in biserica, si se roaga pentru iertare. Tot acolo, pitite bine sub un scaun, stau bagajele acestei venerabile doamne, pregatita pentru un lung drum al reconclilierii cu propriul trecut.
Aceste imagini sunt pentru cei ce cinstesc oamenii din ele, ne spune batrana cu fereala. Printre ele, Radu Gyr, Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimbolea, printul Alexandru Ghica, niste marturisitori si eroi ai neamului.
“Gestul meu a pornit din faptul ca in timpul comunismului m-am purtat cu lasitate. N-am intrat in Partidul Comunist, dar nici n-am protestat, m-am purtat cu lasitate. Ar fi trebuit sa le spun ca nu intru in Partidul Comunist pentru ca este un partid ateu si nu le-am spus nimic, atatia ani. M-am fofilat, sa spun asa. Faptul ca nu am avut curajul in comunism sa fac ce imi dadea ghes sufletul si mintea, acum ma urmareste ca un fier rosu prin minte. Un preot mi-a spus sa fac ceva in compensatie. Am ales sa-I promovez pe sfintii inchisorilor. Pozele pe care le dau ii reprezinta, intr-adevar, pe unii care au fost niste martiri- Radu Gyr care a stat 21 de ani in inchisoare, printul Ghica care a stat 23 de ani si a iesit nepatat…Fiecare imgine are cate un mesaj pe verso si le dau numai la tineri pentru ca cei batrani, daca pana acum nu s-au trezit, nu mai au sanse”, ne-a spus Luminita Gavrilescu.
Si-a luat inima in dinti si a decis ca e timpul sa-si faca curat in propria constiinta, la 27 de ani de la caderea comunismului . In amurgul vietii, penduland intre cainta si revelatia mesajelor cenzurate, batrana Gavrilescu isi traieste povestea primelor ilegalitati in aceasta democratie de mucava a Romaniei si a ultimelor sale gesturi inchinate recastigarii unei demnitati oprimate de un regim care si-a regizat prabusirea doar la televizor. In constiinte si institutii au ramas destul de multe urme fizice.
“Imi dau seam ace risc. Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca nu sunt la inchisoare, conform cu Legea 217, dar stiu ce risc. Fara asta nu se poate cuceri imparatia lui Dumnezeu”, ne spune batrana, in timp ce ne strecoara pe furis o fotografie ce-l infatiseaza pe tanarul martir Radu Gyr, poet al inchisorilor, avand pe verso al sau Crez.
Radu SEICARU
