Lecție de umanitate a unui primar! Nu o fi Piedone de la Sectorul 5 cel mai bun exemplu de moralitate, cel mai intransigent și curat om, dar când se apuca de făcut ordine în bătătură, efectele edilitare și umane nu au cum sa nu te miște. Dominanta acțiunilor lui Piedone este aceea ca scoate putorile din birouri și ii aduce la propriu în slujba cetățeanului, ca dezbracă acesti executanti bugetari de pojghita de mici Dumnezeu și le reda calitatea pe care au, aceea de umili slujbași ai cetățeanului. Un exemplu elocvent în acest sens a avut loc azi, într. o zona din Sectorul 5, acolo unde Piedone a dat peste o bătrână gabovita de ani si greutati ale vietii, care își insirase pe trotuar bruma de produse muncite cu mâinile ei, pentru a. și asigura ziua de mâine. Ce a urmat este demn de băgat în capatanile obtuze ale brutelor din administrația și Politia Locala Iasi, care asmut oamenii lipsiți de caracter din subordine pe astfel de bătrâne prinse la colt de strada, în timp ce tarabele din piețe colcăie de samsari protejați, cu care își împart partea leului.
“Am întâlnit o măicuță blândă, cu băsmăluța și șort înflorat, cusut grăbit, și veșminte cu iz de busuioc. Avea doua bagaje cu de-ale gurii, rezemate cât să nu încurce pe nimeni. O mânuță de ardei iuți înșirați câte doi – trei, pe o lădița căpătată și un sfert de punguță cu corcodușe acre și câteva căpățâni de usturoi nou… cateva legături de leuștean toropit de soare. Stătea blânda măicuța pe-o lădița și aștepta mușterii care să-i ia marfa de câțiva leuți… Da… este una dintre acele femei hăituite ani în șir de polițistii locali “feroce”, amatori de amenzi hilare și imorale… Dragilor, nu amendam bunici cu palmele tăbăcite de sapă și de brazde! Nu acești oameni sunt infractorii! Și… NU! NU-I trebuie Sectorului 5 palmares de amenzi pentru urzici, pătrunjel și corcodușe vândute de oameni oropsiți la răspântii de drumuri!!! Pentru bunicii care muncesc ca sa trăiască, pentru bătrânii noștri cu palmele crăpate de sapă… punem tarabe! Și îi ajutăm sa-și vândă ce au prin grădini! Gratuit, desigur! PS: Dacă vedeți, cumva, bunici zarzavagii hăituiți în Sectorul nostru… dați-mi, va rog, de știre!”, este mesajul lui Cristian Popescu Piedone.
Nu ar fi tarziu ca, atat primarul Mihai Chirica, cat si seful Politiei Locale, Liviu Zanfirescu, sa isi mai lase in cuiere costumele de nuntasi, si sa coboare in strada, ca simpli slujbasi ai ieseanului, pentru a lua pulsul problemelor si durerilor acestor oameni pe sudoarea carora isi duc ei viata de huzur.
VIDEO AICI
Radu SEICARU