Ateneul Național din Iași vă invită vineri, 15 iulie, de la ora 17:00, la o expoziție de excepție – „Ilie Năstase | Tie-break 76”. Ieenii se vor bucura de prezența celui ce a fost de două ori numărul 1 mondial în tenis, iar acesta va prezenta, în premieră, piese din colecția viitorului muzeu Ilie Năstase. Renumitul sportiv român a fost unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul 1 mondial de două ori, în 1972 și 1973. Din cele 83 de titluri câștigate, 58 au fost înregistrate de Asociația Jucătorilor de Tenis Profesioniști (ATP). Printre cele 58 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat, de asemenea, de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat, timp de 18 ani, un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac, acesta a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972. Expoziția va avea loc în Foaierul Ateneului Național din Iași și va putea fi vizitată în perioada 18 iulie – 18 august 2022. Accesul este gratuit. Aida POPA