Veolia incepe pregatirile pentru sezonul rece. La Iasi au avut loc primele probe de presiune la rețeaua de termoficare

0
103

Veolia Energie Iaşi (VEI) anunță continuarea probelor de presiune la rece demarate la începutul lunii septembrie, la instalaţiile de căldură ale blocurilor dotate cu rețele de distribuție centalizată, în vederea pregătirii sezonului de încălzire 2019 – 2020.

Astfel, până la data 11 octombrie 2019, de luni pâna vineri, între orele 7:00 – 15:00, se vor acoperi, treptat, toate punctele, modulele şi centralele termice aflate în administrarea Veolia Energie Iaşi.

Pentru a evita eventualele efecte colaterale, cum ar fi inundaţiile, asociaţiile care încă derulează, lucrări individuale la instalaţiile interioare de încălzire ale blocurilor, sunt rugate să anunţe furnizorul de agent termic, în scris, comunicând data la care estimează finalizarea acestor lucrări proprii, în vederea reprogramării probelor de presiune, pentru o dată ulterioară.

Proba de presiune este o etapă importantă din lista lucrărilor de mentenanță, esențială pentru identificarea și repararea punctelor sensibile de pe rețelele de distribuție, astfel încât riscul unor eventualele întreruperi de alimentare cu energie termică, pe perioada iernii, să fie diminuat.

Ca și până acum, VEI rămâne fidelă obiectivelor sale privind asigurarea de servicii de calitate, la un grad ridicat de continuitate, în linie cu standardele europene vizate pentru Municipiul Iași. 

Compania rămâne la dispoziția clienților săi prin Centrul de Apel non-stop, apelabil la numărul 0 800 800 123, gratuit în orice rețea fixă sau mobilă. De asemenea, alternativa de contact rămâne adresa de email iasi@veolia.com.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here