In urmatoarea perioada, Veolia Energie Iaşi intentioneaza să contorizeze individual inca 40 de scări de bloc, peste cele 20 care au fost bransate la acest mod, in sistem centralizat. În acest sens, operatorul de termoficare a lansat o procedură de licitaţie, contractul având o valoare de aproape două milioane de lei. Procedura vizează lucrări necesare instalaţiilor de distribuţie pe orizontală a circuitului de apă caldă menajeră, a circuitului de încălzire şi a celui de recirculare apă caldă menajeră la un număr estimat de 40 de scări.
„Timpul de răspuns la solicitările de intervenţie va fi de maximum 3 zile lucrătorare de la anunţarea prin fax sau mail. După predarea amplasamentului, executantul trebuie să fie capabil să finalizeze o lucrare într-un bloc cu patru nivele şi 20 de apartamente în maximum 30 zile lucrătoare şi pentru un bloc cu opt nivele şi 36 de apartamente în maximum 50 zile lucrătoare. Totodată, executantul trebuie să fie capabil să lucreze la 2 lucrări simultan, respectând durata menţionată anterior“, se precizează în caietul de sarcini.
Anul trecut, lucrări de contorizare individuală au fost făcute la 20 de scări prin care au fost rebranşate 300 de apartamente care, până la realizarea noilor instalaţii, foloseau centrale individuale pe gaz. Anul acesta, odată cu scăderea cu 20 lei a tarifului pentru populaţie la gigacalorie, estimările arată că vor fi făcute lucrări de contorizare individuală la 40 de scări, ceea ce înseamnă rebranşarea a aproape 700 de apartamente. Companiile interesate de licitaţie pot depune oferte până pe 24 februarie.
Radu SEICARU