Vineri, 30 septembrie 2022, vor fi resfințite mormintele lui Vasile Pogor și al lui Vasile Burlă. Cele două monumente istorice au fost restaurate de Ateneul Național din Iași în cadrul proiectului „Cimitirul Eternitatea – Monument istoric | Muzeu în aer liber”, ediția a II-a.
Vineri, 30 septembrie 2022, de la ora 16, în Cimitirul Eternitatea, va avea loc ceremonia de resfințire a mormintelor lui Vasile Pogor și al lui Vasile Burlă. Locurile de odihnă veșnică ale celor două personalități au beneficiat de ample lucrări de restaurare, realizate de Ateneul Național din Iași.
„Cele două monumente, asupra cărora ne-am îndreptat atenția, continuă lista personalităților marcante ale istoriei Iașului și a României, comemorate în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului Cimitirul Eternitatea – Monument istoric | Muzeu în aer liber. Toate aceste morminte ce întregesc proiectul menționat, sunt aduse într-o stare de normalitate, atât pentru rememorarea marilor personalități ce odihnesc aici, cât și pentru valorificarea Cimitirului Eternitatea, privit în ansamblu.” a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.
Vasile Pogor (1833 – 1906) a fost un om politic, publicist și poet ieșean, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, deputat în Adunarea Constituantă, prefect al Județului Iași și, în mai multe rânduri, primar al Iașului.
Vasile Burlă (1840 – 1905) a fost un filolog român, fondator al Societății Științifice Iași, profesor la Universitatea din Iași, director al Liceului Național și al Liceului de fete Humpel, profesorul lui Nicolae Iorga și al lui Mihail Sadoveanu.
Cele două morminte au fost restaurate de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Direcției Județene pentru Cultură Iași.
Aida POPA