Senatorul ALDE, Varujan Vosganian, se afla in aceste zile la Berlin, acolo unde deruleaza unul dintre cele mai consistente contracte editoriale ale sale. Vosganian, care detine, printre altele, si titlul de vicepresedinte ale Uniunii Scriitorilor din Romania, va scoate din ultima sa lansare de carte, numai putin de 30.000 de euro. Reamintim faptul ca Varujan Vosganian s-a inscris, in cursul acestei luni, printre finalistii din acest an ai prestigiosului Premiu Literar al Europei Centrale “Angelus” Polonia, cu romanul “Cartea soaptelor”. Potrivit unor apropiati din staff-ul sau, senatorul iesean, care in acest an deschide lista ALDE Iasi pentru Camera Deputatilor, nu pentru Senat, „va juca totul pe o singura carte”, folosind banii rezultati din publicarea cartii in Germania, pentru castigarea unui nou loc in Parlamentul Romaniei. (M.G.)