Vamesti corupti, paravan pentru traficantii de tigari. Un milion de pachete de tigari de contrabanda, traficate in 5 luni

0
88

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au efectuat un număr 22 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi,  în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat  specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată, dare de mită mită şi luare de mită.

În perioada decembrie 2015 – noiembrie 2016, pe raza judeţului Iaşi s-a constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod constant, în scopul introducerii ilegale de ţigarete în România, achiziţionarea de cantităţi însemnate de ţigarete provenite din fapte de contrabandă de la cetăţeni moldoveni, pe care le-au colectat, transportat, depozitat şi comercializat prin intermediari sau direct în scopul obţinerii de beneficii financiare.

S-a reţinut că inculpatul  G.A., cetăţean moldovean, liderul grupului infracţional organizat  furniza ţigările de pe teritoriul Republicii Moldova, organiza comiterea fiecărui act de contrabandă şi  relaţiona cu beneficiarii ţigărilor de pe teritoriul României cu privire la cantităţile ce urmau a le fi livrate şi sumele de bani pe care le primea de la aceştia. Din actele administrate la dosarul cauzei rezultă că liderul grupului a acţionat pe zone distincte situate la frontiera cu Republica Moldova, stabilind relaţii cu cetăţeni români care domiciliază în apropierea râului Prut pentru comiterea constantă de acte de contrabandă.

Totodată, inculpatul V.V., cetăţean moldovean, persoana de încredere a liderului,  s-a deplasat frecvent în România pentru a-i sprijini pe ceilalţi membri ai reţelei să transporte “în siguranţă” cantităţile de ţigări către beneficiari, prin aceea că ţinea sub observaţie itinerariile de deplasare a autoturismelor încărcate cu ţigări şi circula deseori în postură de antemergător al acestora pentru a putea observa şi semnaliza din timp eventuale patrule de poliţie care ar fi putut pune în pericol operaţiunile.

Nivelul al doilea era constituit din persoane destinatare şi beneficiare a cantităţilor de ţigări, pe care le achiziţionau de la liderul grupului în urma înţelegerii prealabile cu acesta iar ulterior le distribuiau pe piaţa neagră din municipiul Iaşi, urmărind obţinerea ilicită de beneficii financiare.

Nivelul al treilea era constituit din cetăţeni români care domiciliază în zona de frontieră a României cu Republica Moldova şi care relaţionau direct cu liderul grupului pentru organizarea şi comiterea actelor de contrabandă, respectiv primirea coletelor cu ţigări şi predarea către alte persoane care le transportau către beneficiari.

Nivelul al patrulea era constituit din persoane racolate de către membrii grupului pentru a transporta din zona de frontieră ţigările provenite din contrabandă sau pentru a supraveghea itinerariile de deplasare, contra unor sume de bani.

Nivelul al cincilea era constituit din persoane racolate de către membrii grupului, respectiv inculpaţii Ivanov Valeriu si Iosup George Ionut, lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni care , în schimbul unor sume de bani sau bunuri, au facilitat trecerea prin P.T.F Sculeni a unora dintre membrii grupării infracţionale.

Totodată, din probatoriul administrat a rezultat faptul că pe segmentul trecerii ilegale peste frontieră a ţigărilor de provenienţă Republica Moldova, respectiv pe la frontiera verde peste râul Prut, grupul infracţional a acţionat cu preponderenţă pe zona cuprinsă între stâlpii de frontieră S.F.1028-1033, pe directia localitatilor Vladomira si Hermeziu, zona preferată de către inculpatul G. A. şi  zona cuprinsă între stâlpii de frontieră S.F. 1042-1056, pe direcţia localităţilor Frăsuleni, Şendreni, Sculeni, din judeţul Iaşi, zonă adiacentă frontierei de stat  preferată de către inculpatul B.D., cetăţean român din considerentul că acesta domiciliază în apropierea râului Prut, aspect care îi permitea supravegherea activităţilor de contrabandă întreprinse, monitorizarea prezenţei în zonă a lucrătorilor de Poliţie de Frontieră pentru a evita surprinderea şi depistarea actelor de contrabandă, racolarea în cadrul grupului infracţional a unor persoane care domiciliază în zona de frontieră, în special tineri fără ocupaţie, precum şi depozitarea temporară a ţigărilor de contrabandă la domiciliul său până la stabilirea împrejurărilor în care acestea vor fi transportate pe raza municipiului Iaşi.

Membrii „grupării Trandafir” erau foarte precauţi în derularea activităţilor de preluare, transport, deţinere, depozitare, valorificare de produse accizabile supuse marcării (ţigări de producţie/provenienţă Republica Moldova) introduse ilicit în ţară, iar relaţionarea cu „sursele de aprovizionare” cu cantităţi de ţigări cât şi coordonarea acţiunilor membrilor grupului erau exercitate cu preponderenţă prin întâlniri directe ori utilizând un limbaj codificat ori evaziv atunci când relaţionau prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă.

In urma desfasurarii de activitati specifice de monitorizare şi realizarii de capturi intermediare, s-a stabilit că, doar in perioada mai 2016- octombrie  2016, membrii grupării au traficat o cantitate de peste 928.920 tigarete, in valoare de 423.133 lei, din R.Moldova in Romania, din care s-a reusit capturarea cantitatii de 653.260 tigarete, diferite marci, provenite din contrabanda, in valoare de peste 297.567 lei.

La data de 22.11.2016  a fost dispusă punerea in miscare a actiunii penale fata de un numar de 34 de inculpati. Urmare a perchezitiilor efectuate, au fost descoperite si ridicate/ indisponibilizate in vederea continuarii cercetarilor diferite sume de bani, cantitatea de 56.880 ţigarete (2.844 pachete ţigări), de diferite mărci, în valoare totală de 25. 900 lei, (5.743 euro), 39  cartele SIM, 1 binoclu,1 costum scafandru,3 bijuterii tip lant din metal galben,1 tabletă,1 laptop,1 memory-stick, 185 recipiente alcool de diferite sortimente (whiskey, vodka, cognac, vin) conţinând cantitatea totală de 131,2 litri alcool, de provenienţă duty-free şi cu timbru acciză Rep. Moldova, în valoare totală de 1584 euro (7144 lei), diferite înscrisuri utile cauzei si 8 autovehicule indisponibilizate în valoare totală de 36.100 Euro.

La data de 23.11.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism  – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a  inculpaţilor Mihalciuc Adrian, Cazacu Nicolaie, Tabaranu Petru, Matei Constantin, Tabaranu Gheorghita Irinel, Matran Dumitru Iulian si Varzari Victoria, urmând ca la data de 24.11.2016 sa fie prezentati Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de 2 inculpaţii Ivanov Valeriu si Iosup George Ionut s-a luat masura ,,controlului judiciar pentru o perioada de 60 zile”.

Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here