Episcopia Romano-Catolică din Iaşi anunţă redeschiderea catedralei vechi, care a fost închisă în urmă cu cinci ani pentru lucrări ample de reabilitare. Miercuri, pe data de 15 septembrie 2021, are loc acest eveniment de redeschidere, fiind marcat prin mai multe momente liturgice şi festive. Biserica datează de la finalul secolului al XVIII-lea, fiind considerată finalizată în anul 1789 în ciuda faptului că există date cu privire la existenţa unor biserici catolici încă din anii 1500, dar care ar fi ars în mod repetat. „Miercuri, 15 septembrie 2021, în comemorarea Sfânta Fecioară Maria Îndurerată, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.30, vom consacra noul altar şi vom sfinţi cripta şi celelalte elemente noi din catedrală, printre care: amvonul, vitraliile, uşile şi orga. Astfel, catedrala noastră îşi va redeschide uşile pentru noi toţi”, a transmis Preasfinţitul Iosif Păuleţ într-o scrisoare pastorală. Lăcaşul de cult intră şi în circuitul turistic al oraşului, putând fi admirată arta arhitecturală barocă, pictura finalizată în 1869 şi restaurată acum, altarul principal şi cele două altare secundare, executate la Padova în 1874, un candelabru adus de la Paris în 1904. Marius GAVRILESCU