Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă ferm conducerea și biroul juridic al Universității Tehnice de Construcții din București (UTCB) pentru promovarea în toamna anului trecut a unei firme de videochat prin crearea de reclamă negativă prin intermediul unei așa-zise campanii împotriva firmelor de profil demarate de instituție, precum și pentru pentru posibilele imixtiuni în actul de justiție și implicarea în susținerea altor universități într-o serie de litigii pe care organizația studențească le are pe rolul instanțelor de judecată.
Totodată, organizația solicită candidaților la funcția de Primar din marile centre universitare să își asume interzicerea reclamelor stradale pentru firmele de videochat.
La începutul anului universitar în curs, Universitatea Tehnică de Construcții din București (UTCB) a demarat o aparentă campanie împotriva reclamelor stradale la firmele de videochat sub sloganul „Se poate și Altfel” care s-ar dorit a fi „o acțiune neconvențională de comunicare” prin care să se tragă un „semnal de alarmă asupra prezenței agresive și nepotrivite a vehiculelor de branding ale industriei de videochat în apropierea instituțiilor de învățământ”.
UTCB a desfășurat atunci o serie de autoturisme colantate cu mesajele campaniei doar lângă mașinile parcate cu scop publicitar ale unei singure firme de videochat. Autoturismele aveau același model (VW up), aveau grafica identică ca stil și, iar după numerele de înmatriculare era clar că aparțin aceleiași firme de publicitate.
În replică, firma de videochat respectivă și-a popularizat activitatea pe rețelele de socializare, dând răspunsuri virulente campaniei UTCB. Astfel, din modul în care a fost realizată campania, este evident că scopul urmărit nu era cel de interzicere a reclamelor stradale la firme de videochat, ci de a face reclamă unei singure firme de profil.
Conducerea UTCB a refuzat să pună la dispoziția Ligii Studenților (LS IAȘI) documentele care au stat la baza așa-zisei campanii, adică eventualele hotărâri ale forurilor de conducere și contractele cu firma de publicitate, precum și proveniența banilor alocați (fonduri publice sau fonduri proprii), urmând ca acestea să fie obținute în cadrul unei proceduri judiciare, prin instanțele de judecată.
„O campanie reală împotriva reclamelor agresive ale firmelor de videochat ar fi fost să se ceară autorităților locale să nu mai permită desfășurarea în spațiul public a acestora, cum am reușit să obținem la Iași în 2015, când municipalitatea a interzis astfel de reclame. În acest sens, solicităm candidaților la funcția de Primar din marile centre universitare, în special din municipiul București, să se pronunțe explicit în sensul interzicerii reclamelor stradale pentru firmele de videochat.” a declarat Toma Tataru, președinte executiv Liga Studenților (LS IAȘI).
De asemenea, organizația critică conducerea UTCB și biroul juridic al universității pentru declarațiile iresponsabile și posibilele imixtiuni în actul de justiție, așa cum reiese din mass-media locală și din înscrisurile și consultanța pe care instituția le-a oferit altor universități cu care Liga Studenților are o serie de litigii la nivelul Tribunalului și Curții de Apel Iași prin care se dorește transparentizarea universităților în sensul comunicării rezultatelor nominale ale evaluării cadrelor didactice de către studenți.
Mai grav, în presa locală au apărut informații din care reiese că s-ar fi intervenit prin intermediul unor persoane influente în sensul repartizării unor dosare către anumite complete de judecată, care să dea soluții favorabile universităților și care să pună bețe în roate demersurilor Ligii.
„Condamnăm în mod ferm orice posibilă încercare de influențare a procesului de repartizare aleatorie sau a influențării în vreun fel a magistraților care sunt chemați să se pronunțe asupra litigiilor aflate pe rol! Știm că au existat discuții la Consiliul Național al Rectorilor în sensul unei coordonări a universităților împotriva demersurilor noastre. Noi am cerut tuturor universităților să ne comunice informații cu privire la modul în care realizează evaluarea cadrelor didactice de către studenți, inclusiv rezultatele nominale ale acestor evaluări.
În litigiul cu UTCB, instanțele au considerat că instituția ar fi răspuns cererii noastre, în ciuda considerentelor invocate de către noi. Fiecare dosar are o situație particulară, care nu poate fi extinsă asupra altor litigii. Problema de fond esențială pentru care ne judecăm este dacă pot fi comunicate în baza Legii 544/2001 rezultatele nominale ale rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenți, adică numele profesorilor alături de rezultatele evaluării. În peste 40 de litigii anterioare ni s-a dat dreptate și s-a hotărât că profesorii nu pot să ceară anonimizarea rezultatelor evaluărilor activității lor de către studenți din moment ce numele acestora sunt deja publice pe site-urile instituțiilor de învățământ, iar profesorii îndeplinesc un serviciu de interes public.
Din păcate, în special universitățile publice caută să se sustragă de la obligațiile legale, căutând tot felul de mijloace prin care să nu comunice aceste informații. Doar un sfert dintre instituțiile de învățământ superior ne-au comunicat informațiile solicitate de bună voie, fapt pentru care le mulțumim. Când vom termina seria curentă de litigii, vom publica o analiză detaliată asupra acestui subiect.” a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare Liga Studenților (LS IAȘI).
Aida POPA