Într-un oraș în care se va construi un spital regional de urgență în valoare de 668 de milioane de euro, serviciile medicale actuale sunt de domeniul lugubrului. Unitatea de primire a urgențelor de la Spitalul Sfântul Spiridon își păstrează alura sumbră de secție de poliție, în care pacienții sunt tratați ca potențiali infractori, iar personalul medical se comportă ca niște gardieni pentru care amabilitatea și empatia sunt noțiuni de fizică cuantică.
Se știe că noaptea amplifică deseori simptomele oricărei boli, dându-i omului suficientă anxietate pentru a lua drumul camerei de gardă a oricărui spital. Nimeni nu vine la Sf. Spiridon de plăcerea unei plimbări nocturne. Chinuiți de temeri, de dureri, de nesiguranță, oamenii intră la UPU Spiridon cu o singură dorință: să le fie alinată suferința.
Însă ajunși acolo, vor vedea imediat că atmosfera de sanatoriu psihiatric se împletește cu nesimțirea și tupeul personalului medical.
O noapte de iunie, recentă, la Unitatea de Primire Urgențe a celui mai mare spital din Iași.
Un asistent cu față de Bollywood și un altul cu un fel de lână pe cap, “gangsta nurse”, și un zâmbet tâmp pe față, de călugăr dus cu sorcova, asigură linia întâi a urgențelor. Asigură e mult spus, deoarece indivizii joacă mai mult rolul de bufoni decât de urgentiști, râzând pe față de pacienții care urlă după ajutor. Un pacient tânăr acuză faptul că stă de 8 ore întins pe un pat ale cărui bare metalice îi pătrunseseră în oase și se roagă să fie mutat pe un pat sau pe un scaun cu rotile, iar răspunsul a fost unul în doi peri, la mișto: “Nu avem scaun”, în condițiile în care, în anticamera abandonului, stau rătăcite două astfel de scaune.
“Vă rog să vă declinați identitatea, ca să știu cu cine vorbesc”, cere inutil pacientul, fiind tratat cu aceeași indiferență, omniprezentă în această unitate regională de urgențe medicale.
Iresponsabilitatea și indiferența sunt încurajate și de faptul că la Spitalul Sfântul Spiridon actul medical se prestează sub anonimat. Tot personalul medical de la UPU și de pe secții nu au niciun element de identificare sau măcar unul distinctiv. Brancardieri sau femei de serviciu se confundă foarte ușor cu medicii, iar solicitările legitime ca cel care exercită o intervenție medicală asupra sa să-și decline identitatea se lovesc de o tăcere suspectă. Culpa medicală este acoperită, nimeni nu știe cu cine vorbește. O tactică hoțească. În caz de se întâmplă ceva, n-ai pe cine să reclami.
După ce scapi cu nervii încă funcționali din sala de așteptare și intri în spațiul dedicat tratării urgențelor, lucrurile capătă oarece aspecte umane, iar aplecarea profesională către pacient îți dă totuși senzația că ești ajutat să lupți cu propria-ți durere.
O bătrână cu un diagnostic imprecis este descoperită cu o rană în care colcăie viermii. “Doar pe Tik Tok ați văzut asa ceva”, le anunță pe doctorițe, asistentul care a observat primul grozăvia. Curățarea rănii scoate din bătrână niște sunete de persoană exorcizată, în timp ce o altă bătrână este anunțată că este fericita câștigătoare a unei internări la Clinica Medicală.
Scaunele de fier încă poartă urmele mizeriilor rămase de la pacienții sociali aduși din stradă, iar păturile din sala de consultații a UPU au aceeași husă septică de la pacienții de dimineață. La urma urmei, e păcat să se strice frumusețe de tradiție a infecțiilor nosocomiale care-și fac mendrele în orice unitate spitalicească cu pretenții.
Cât privește plasturii, aceștia sunt cumva însăilați dintr-o bandă scotch și tifon. Probabil sunt furnizați de o bătrână croitoreasă care a prins un contract gras cu Spiridonul.
La secția de Cardiologie a spitalului, brancardierii dorm ca porcii în coteț, iar doctorițele își plimbă cafelele pe holuri, în timp ce pacienții stau abandonați ca niște păpuși de cârpă pe scaunele metalice. Asta chiar e o culme a dezinteresului, știut fiind că o poziție cât de cât confortabilă este absolut necesară în cazul unui pacient chircit de durerea cardiacă.
Fără pic de empatie și fără să încerce măcar să mimeze calitatea în care se afla, medicul primar, specialist în cardiologie, Hriscu Mădălina Corina, nu se sfiește să clefăie ditamai dumicatul de gumă, în timp ce vorbește cu clienții. Deoarece bucata de cauciuc îi ocupă toată gura, cuvintele îi ies distorsionate, drept pentru care pacienții nu înțeleg ce vrea mica arătare în halat și întreabă să se dumirească ce și cum. Răspunsurile doctoriței sunt aspre și golănești, iar privirile aruncate pacienților sunt încărcate de scârbă. “Mi-ați dat toate datele astea pentru că așa ați crezut că vă simțiți sau le-ați simțit?.. Nu, inima este în dreapta, nu acolo, da, în fine, nu știți, suntem medici”, își etalează superior acreala, cardioloaga fără inimă. Un stil grobian de a chinui un om și-așa torturat de frică, de a-l face să se simtă mic și neînsemnat în fața “doamnei doctor”, cea mult prea deranjată de lipsa de cultură medicală a bieților suferinzi. Individa care nu știe în ce parte a corpului este inima, lucrează cu jumătate de norma și la Centrul medical Nobez. Banii să iasă, că pacienți carne de tun sunt destui.
Un spital în care brancardierii sunt mai puternici decât doctorii e un spital pierdut pentru binele pacientului. Așa este la Sfântul Spiridon.
Un tuciuriu, probabil amantul vreunei distinse doamnă doctor din conducere, că se poartă năravul ăsta lubric în aristocrația de mucava a elitei medicale, scoate pacienții afară din sala de așteptare pentru simplul motiv că încă trăiesc, că privesc și văd atrocitățile și nimicnicia acestor caricaturi sanitare. Nu ai cum să nu te gândești la o poziție dominantă a acestui infractor sanitar care trage de oamenii bolnavi, insultându-i și vorbindu-le de sus, la persoana întâia, în condițiile în care cadrele medicale observă derapajele arătării, dar le trec cu vederea.
Nu în ultimul rând, este încălcată confidențialitatea relației dintre medic și pacienți, prin însăși protocolul intern de a fi transmise fișele medicale de la o secție la alta prin intermediul brancardierilor care nu își ascund o curiozitate stupidă de a verifica ei fișele.
Aceasta a fost o incursiune reală în spațiul rezervat urgențelor la Spitalul Sfântul Spiridon. Acolo e locul care reprezintă cartea de vizită a unității spitalicești, o zonă care ar trebui să fie organizată impecabil din punct de vedere al igienei, facilităților de transport, rapidității și calității actului medical, modului de tratare a pacienților de către personalul mediu sanitar și, evident, de către medici care, pe lângă cunoștințele de specialitate strict medicală, trebuie să ofere și un minim de consiliere psihologică. Se lucrează cu oameni aflați sub apăsarea durerii, a crizei, prin urmare, ca medic ar trebui să știi cum să îți calmezi și să îți încurajezi pacienții cu moralul la pământ.
Deocamdată, realitatea aparține unor indivizi care distrug seară de seară prestigiul tot mai fisurat al unui spital care se prăbușește moral și fizic.
Un spital scăpat de sub control, în care urgențele au devenit surse de bancuri și dispreț din partea brancardierilor, asistenților, doctorilor deopotrivă, oameni total decuplați de la ceea ce presupune atenție, respect și răbdare față de cel aflat în nevoie, oameni pentru care Jurământul lui Hipocrat a ajuns la valoarea unui banc spus pe Tik Tok.
Radu SEICARU
Într-adevăr UPU este ca un spital de campanie în timpul războiului, știu ce spun, am stat 10 ore acolo, pentru testari investigații, analize. Am fost internată în 2 clinici, tratată și salvată. Din punct de vedere medical nu am ce să reproșez medicilor și asistentelor, au fost extraordinari. În ceea ce privește haosul din UPU, nu este vina lor. Nu sunt spitale, nu este aparatură, nu au personal, acolo vin toate urgentele. Trebuia să vă luați de mai marii noștri, aleși și realeși, care nu și-au făcut treaba.