UPA Iasi lanseaza un volum de “reflecții post-Centenar despre natura democrației în România”

0
90

Universitatea „Petre Andrei” din Iași, în parteneriat cu Editura Institutul European, organizează lansarea volumului Cine suntem și ce ne ține împreună? Reflecții post-Centenar despre natura democrației în România, realizată de politologii Radu Carp și Daniel Șandru. Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai 2019, începând cu ora 18.30, la Librăria Cărturești – Palas.

Volumul, publicat de Editura Institutul European din Iași în Seria Polis, va fi prezentat de istoricul Florin Cîntic și de politologii Sorin Bocancea și Lucian Dîrdală, evenimentul de lansare fiind moderat de Gabriel Cheșcu, îngrijitorul acestei ediții și secretar general de redacție al revistei de științe politice Polis.

„Conversaţia dintre Radu Carp şi Daniel Şandru este un epilog necesar şi profund la dosarul Centenarului. Este nevoie, aşa cum cei doi intelectuali publici sugerează, de un efort de interogare lucidă care să privească propria noastră stare ca naţiune şi ca democraţie. Ceea ce se naşte din acest dialog este o lecţie despre articularea valorilor şi despre utilitatea simţului critic. Pasionant şi pătrunzător, exerciţiul la patru mâini al lui Radu Carp şi Daniel Şandru devine un reper pe acest drum al căutării colective de sine, la treizeci de ani de la căderea comunismului”.

(Ioan Stanomir)

„Există numeroase analize dedicate democraţiei din România, felului cum aceasta a evoluat, din perspective foarte diferite, dar nu există o diagnoză care să integreze diferitele aspecte. Pentru un asemenea demers este nevoie ori de o lucrare enciclopedică, ori de un dialog onest între doi observatori ai fenomenului politic. Atât mie, cât şi lui Daniel Şandru ne place să credem că facem parte din categoria spectatorului angajat definit de Raymond Aron. Nu suntem implicaţi în viaţa cetăţii atât de intens pentru a nu mai putea reflecta la aceasta, dar nici nu suntem doar spectatori, ci dorim împreună să lucrăm pentru binele comun al societăţii din care facem parte”.

(Radu Carp, Cuvânt înainte)

„Dincolo de a sumariza câteva reflecții post-Centenar, dialogul redat între copertele acestui volum ne pune în situația de a ne chestiona pe noi înșine, alături de cititori, cu privire la modul în care erorile unei tranziții prea lungi ar putea fi corectate și referitor la maniera în care valorile democratice ar putea fi instilate în practica societală cotidiană. Din acest motiv, temele luate în discuție sunt de natură să provoace constatări care nu sunt deloc confortabile prin raportare la ceea ce, de regulă, ne place nouă, românilor, să credem despre noi înșine”.

(Daniel Șandru, Cuvânt de încheiere)

Radu Carp este profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Şcolii Doctorale de Ştiinţe Politice. Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). A publicat 15 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată: Religion in the public sphere. The European and the national perspectives, Debrecen University Press, 2019. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Daniel Șandru este profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Petre Andrei” din Iași, instituție în cadrul căreia a deținut funcțiile de Președinte al Senatului Universitar și, respectiv, Prorector. Licențiat, ca șef de promoție, al Facultății de Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1999) și, ulterior, absolvent de Științe Politice (2001), în cadrul aceleiași instituții, are un Master în Filosofie Politică (2000) și un doctorat magna cum laude în Filosofie (2008). Între 2010 și 2013 a fost bursier postdoctoral al Academiei Române și a efectuat stagii de cercetare la Universität Konstanz (2010, 2012) și, respectiv, Humboldt-Universität zu Berlin (2011). Între 2009 și 2019 a publicat 4 volume de autor și a coordonat, în colaborare, 9 volume de teorie și știință politică sau cu statut interdisciplinar.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here