Camelia Gavrilă: „Obiectivul principal al activității mele parlamentare rămâne acordarea unei atenții sporite problemelor și propunerilor cetățenilor, în vederea identificării unor soluții viabile, prin măsuri legislative concrete”
deputatul PSD de Iași Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, își prezintă Raportul de activitate pentru sesiunea februarie-iulie 2018, o perioadă densă, cu numeroase ședințe în cadrul Comisiei, sute de amendamente analizate, proiecte legislative dezbătute, întâlniri cu reprezentanți ai societății civile, cu delegații europene, dar și cu semnificative activități pe plan local.
Aceste aspecte sunt confirmate și de Buletinului legislativ emis în data de 18 iulie 2018, care prezintă Comisia învățământ, știință, tineret și sport ca fiind una dintre cele mai active comisii.
“Am dorit ca această structură să fie funcțională și eficientă, să respecte standardele de calitate, să susțină dezbateri constructive și profesioniste, dincolo de abordarea strict politică. Obiectivul meu esențial a fost identificarea și conturarea celor mai bune soluții, desprinse în urma dezbaterilor, pentru o societate a cunoașterii, a educației, a formării profesionale”, a precizat deputatul ieșean.
În perioada ianuarie-iulie 2018 au avut loc 52 de ședințe de plen. Din totalul de 3.654 de amendamente depuse de deputați asupra proiectelor de lege și propunerilor legislative dezbătute la nivelul Camerei Deputaților, în cadrul Comisiei s-au analizat peste 300 de amendamente din domeniile de expertiză (învățământ, cercetare științifică, tineret, sport, protecția proprietății intelectuale), dintre care 144 fiind admise.
La nivelul inițiativelor legislative și al proiectelor de legi, în această sesiune am inițiat și am susținut 24 de proiecte, dintre care 7 au devenit legi în diferite domenii, fiind deja promulgate, acordându-se o atenție deosebită învățământului și culturii, proiectelor de infrastructură pentru domeniul educației, înființării și funcționării creșelor (în medii rezidențiale diferite, incluzând și componenta educațională). Se adaugă demersuri în vederea realizării unei instituții pentru promovarea valorilor naționale – Institutul „Regele Mihai I”-, alte preocupări și aspecte ce vizează promovarea și protecția drepturilor copilului sau aplicarea și armonizarea legislației cu directivele europene.
Activitățile menționate anterior au fost completate și susținute prin cele 129 de luări de cuvânt în ședințele de plen ale Camerei Deputaților, deputatul ieșean fiind unul dintre cei mai activi parlamentari ieșeni, dar și unul dintre cei mai implicați parlamentari la nivel național. Înregistrările luărilor de cuvânt se regăsesc pe pagina www.cdep.ro sau pe site-ul www.cameliagavrila.com.
Tot pe site-ul oficial al Camerei Deputaților sunt consemnate întrebările și interpelările adresate Guvernului României, prin ministerele de resort. În acest sens, prin tematica abordată, deputatul Camelia Gavrilă a susținut dezvoltarea platformelor de finanțare în vederea stimulării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, iar o preocupare intensă a vizat măsurile de protecție socială, de protecție a copilului aflat în situații de risc sau vulnerabilitate, problema copiilor abandonați din centrele de plasament.
La nivel instituțional, deputatul Camelia Gavrilă a avut numeroase întrevederi, discuții și analize cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale, ai Ministerului Tineretului și Sportului, ai Ministerului Cercetării și Inovării, dar și din Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Culturii, alte autorități ale administrației publice centrale și locale, organizații sindicale, asociații și federații ale părinților, elevilor și studenților, organizații non-guvernamentale de resort, printr-un dialog continuu, în contextul problemelor complexe abordate prin declarații politice, interpelări sau propuse ca teme de analiză, sesizări înregistrate în cadrul audiențelor de la cabinetul parlamentar.
La nivelul declarațiilor politice, numărul și diversitatea temelor abordate de deputatul Camelia Gavrilă constituie studii de caz concrete, analize de context, fiind dublate de propuneri ce pot fi explorate de decidenții politici prin strategii guvernamentale. Toate acestea au arătat că sunt susținute proiectele naționale de anvergură – unele destinate județului Iași, de tipul: realizarea spitalelor regionale prin fonduri europene, construcția, în etape, a Autostrăzii A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș, realizarea unei Săli Polivalente pentru evenimente sportive de anvergură, activități artistice, culturale, festivaluri, construirea unui sediu adecvat pentru opera ieșeană –, dar și proiectele locale ce vizează finalizarea lucrărilor pentru Șoseaua de Centură a Iașului, reducerea poluării orașului pentru un mediu sănătos, reabilitarea monumentelor istorice, arhitecturale din patrimoniul cultural bogat și semnificativ al orașului Iași, întocmirea urgentă a unor strategii pentru decongestionare a traficului și integrarea locurilor de parcare.
La nivelul proiectelor locale și regionale, sesiunea parlamentară februarie-iulie 2018 a reprezentat și finalizarea celei de-a II-a ediții a programului Școala Politică Iași XXI, program inițiat de prof. dr. Camelia Gavrilă, prin care deputatul și-a propus să formeze studenți ieșeni la facultățile de științe politice, științe ale comunicării, științe administrative, jurnalism, științe juridice în vederea înțelegerii, receptării și decodificării mesajelor politice și să îi familiarizeze cu activitatea parlamentară. Deputatul Camelia Gavrilă a urmărit consecvent realizarea promisiunilor față de învățământul ieșean susținând proiectele județene din domeniul învățământului, dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii educaționale, susținerea proiectelor incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală, cu accent pe componenta rurală. Astfel, au fost adoptate amendamente importante, formulate de prof. dr. Camelia Gavrilă, la Legea bugetului de stat pe anul 2018, cu referire la alocarea de fonduri bugetare pentru Casa Beldiman (corpul B al Palatului Copiilor), precum și în vederea extinderii Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași.
La nivelul cabinetului parlamentar din Iași, deputatul Camelia Gavrilă a înregistrat, în prima sesiunea parlamentară a anului 2018, peste 240 de audiențe, în cadrul cărora au fost ascultați și consiliați cetățenii ieșenii, pe o problematică diversă: probleme administrative și sociale ale județului Iași, probleme din sfera personală sau de interes comun din spațiul public, cu rezolvări la nivel județean sau național. În acest context, s-au preluat petiții, opinii și sugestii, propuneri de proiecte civice, sociale sau culturale.
„În continuare voi acorda o atenție sporită problemelor și propunerilor cetățenilor, în sensul găsirii unor soluții de etapă sau pe termen lung. Cetățenii vin cu probleme diverse, de la chestiuni financiare, până la aspecte personale, dar și cu propuneri, teme politice, economice sau sociale importante. Cabinetul parlamentar este deschis pentru toți cei care doresc să discute într-o manieră obiectivă și constructivă, fără patimi politice. Împreună cu echipa cabinetului, cu implicare și dedicare, cu bună credință, încercăm să găsim cele mai bune și rapide soluții.”
Raport de activitate – sinteza
După încă o sesiune parlamentară, deputatul PSD de Iași Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știintă, tineret și sport, își prezintă raportul de activitate pentru perioada februarie-iulie 2018.
„Fiecare sesiune parlamentară are o anumită importanță, aspect determinat de conținutul legislativ abordat și de calitatea dezbaterilor, a proiectelor și a inițiativelor legislative, de interesele politice ale partidelor sau de valențele discursurilor și declarațiilor din plenul Camerei Deputaților, însumate fiind în întregul proces legislativ. Raportul prezintă repere din activitatea mea desfășurată la Iași sau în Parlamentul României. A fi parlamentar înseamnă, în primul rând, implicare și responsabilitate în derularea procesului legislativ, corelare cu programul de guvernare, dar și cu agenda socială, economică, politică a cetățenilor. În același timp, însă, este nevoie și de receptivitate față de evoluții sociale noi, față de problemele și opiniile cetățenilor, analizând și valorificând aspecte de politică națională, europeană sau internațională.”, a susținut deputatul ieșean.
În calitate de președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, pot spune că activitatea a fost diversă, complexă și provocatoare, cu sute de proiecte de legi, amendamente dezbătute, analizate, pentru care împreună cu personalul de specialitate, consilieri parlamentari, specialiști, juriști, a fost necesar să se redacteze rapoarte, să se contureze analize, comparații, verificări de oportunitate și să se emită puncte de vedere, în funcție de opiniile și votul parlamentarilor din cadrul comisiei.
În sesiunea din februarie-iulie au avut loc 58 de ședințe, cele mai importante elemente discutate la nivel local sau național, pentru educația din România, fiind reprezentate de:
- Problema manualelor și eficientizarea activităților de selecție, competiție și tipărire, distribuire a acestora, prin reconfigurarea Societății Editura Didactică și Pedagogică; s-au conturat unele soluții legislative pentru eficientizarea editării manualelor școlare și distrubuirea acestora la timp, la începutul anului școlar. Comisia a nuanțat și a susținut aprobarea a minimum 2-3 variante de manual școlar la fiecare disciplină, pentru a nu se crea condițiile impunerii unui manual unic. A fost un demers pentru diversitate, abordare de conținuturi și aspecte metodice în maniere diferite, cu adresabilitate către colective diferite de elevi, o opțiune pentru creativitate și contextualizare în organizarea activităților didactice, prin selecția unor materiale curriculare valoroase și diverse.
- Stabilirea învăţământul general obligatoriu de 15 clase, conform unui calendar rezonabil; propunerea legislativă stabilește o nouă durată şi o nouă structură a învăţământului general obligatoriu, acesta urmând să se structureze pe parcursul a 15 clase, prin cuprinderea ultimilor 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până în anii 2020-2022.
- Propunere legislativă cu privire la instituirea obligativității acordării, de către consiliile locale, a burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar. Totodată, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Un element important, de noutate este asigurat de existența unui cuantum minim al bursei de performanţă, al bursei de merit, al bursei de studiu şi al bursei de ajutor social, care urmează a fi stabilit anual, prin hotărâre a Guvernului.
- Dezbateri privind înfiinţarea şi funcţionarea Depozitului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice, în vederea asigurării accesului liber la cunoaşterea și cercetarea ştiinţifică, precum şi pentru evitarea cazurilor de fraudă în domeniul cercetării
- Proiectul de lege ce propune ca în perioada organizării şi desfăşurării fazelor zonale/regionale ale competiţiilor sportive şcolare, organizate în cadrul Olimpiadelor Naţionale ale Sportului Şcolar sau în cadrul Olimpiadei Gimnaziilor, Ministerul Tineretului şi Sportului să pună la dispoziţia organizatorilor, gratuit, bazele şi instalaţiile sportive aflate în subordinea sa, cu obligativitatea respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor specifice acestor instituții;
- Modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului 69/2000, în sensul introducerii contractului de activitate sportivă, care va fi încheiat între un sportiv de performanţă şi o structură sportivă, având drept obiect desfăşurarea unei activităţi cu caracter sportiv. Completările la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2017 și reexaminarea legii oferă posibilitatea autorităților locale de a finanța activități ale structurilor sportive pe diferite proiecte și tipuri de activități, inclusiv pentru cluburile sportive școlare și universitare.
- Proiect de lege ce vizează limitarea detașărilor personalului didactic la patru ani într-un interval de 10 ani, pentru a se asigura continuitatea și stabilitatea pe post și pentru a se contura opțiuni clare pentru un anume post didactic, evitând detașări prelungite și starea de provizorat.
- Proiect de lege ce introduce obligaţia Ministerului Educaţiei Naţionale de a da publicităţii şi de a prezenta, anual, Parlamentului, Raportul privind starea învăţământului preuniversitar în România, în termen de 3 luni de la finalizarea anului școlar, împreună cu direcţiile şi priorităţile de dezvoltare a învăţământului preuniversitar, precum şi obligatia de a publica anual un Raport privind starea învăţământului universitar, alături de direcţiile şi priorităţile de dezvoltare ale învăţământului superior.
Evident, numărul acestora este mult mai mare, în toate cele trei sesiuni parlamentare fiind luate în discuție numeroase proiecte legislative, norme, avize și alte elemente ce țin de activitatea comisiei, de conținuturile educației, ale cercetării, față de problematica tieretului sau aspecte din domeniul sportiv.
Dintr-un total de 3 654 de amendamente depuse pentru proiectele legislative, la nivelul Camerei Deputaților, în cadrul comisiei s-au analizat peste 300 de amendamente din domeniile de expertiză (educație, știință și cercetare, tineret, sport, cultură) din care 144 au fost admise.
Conform Buletinului legislativ din data de 18 iulie 2018, Comisia învățământ, știință, tineret și sport este una dintre cele mai active comisii, cu un flux consistent al dezbaterilor, al rapoartelor și amendamentelor, cu un număr mare de inițiative dezbătute pe fond, alături de comisia juridică și de comisia de muncă. Se adaugă la activitățile dense specifice domeniului parlamentar, dezbateri tematice, audiențe, prezentări, puncte de vedere, dialoguri și întâlniri cu grupuri de elevi, studenți, tineri, cu ONG-uri de specialitate, reprezentanți ai sindicatelor, cu multe organizații și asociații profesionale, sau cu reprezentanți ai structurilor, departamentelor europene, precum și cu reprezentanți ai ambasadelor.
“Fiind președintele comisiei, am dorit ca această structură să fie funcțională și eficientă, să respecte standardele de calitate, să susțină dezbateri constructive și profesioniste, dincolo de abordarea strict politică. Obiectivul meu esențial a fost identificarea și conturarea celor mai bune soluții, desprinse în urma dezbaterilor. Educația este un domeniu esențial pentru evoluția unei societăți și este firesc să urmărim realizarea unui echilibru între valorile și tradițiile învățământului românesc și modele europene de succes, tendințe moderne, strategii comparative.” a precizat deputatul ieșean.
Activitatea parlamentară a deputatului ieșean include și o serie de inițiative legislative și proiecte de legi, formulate în această sesiune, și anume 24, acordându-se o atenție deosebită educației și culturii, proiectelor de infrastructură pentru domeniul educației, înființării și funcționării creșelor (în medii rezidențiale diferite, incluzând și componenta educațională); se adaugă demersuri în vederea realizării unei instituții pentru promovarea valorilor naționale – Institutul „Regele Mihai I”, alte preocupări și aspecte ce țin de promovarea și protecția drepturilor copilului, sau de aplicarea și armonizarea legislației și directivelor europene. Până în prezent, deputatul Camelia Gavrilă a formulat 47 de inițiative legislative, dintre care 7 au fost deja promulgate pe diferite domenii de interes, altele sunt pe fluxul legislativ sau în așteptarea unor soluții și clarificări legate de finanțare.
Activitatea comisiei coordonată de parlamentarul ieșean Camelia Gavrilă a presupus și avizarea unor proiecte de legi cu legături și implicații importante în relație cu domeniul educației, al tineretului, științei sau sportului:
- Proiect de Lege privind internshipul
- Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
- Propunere legislativă privind înfiinţarea instituţiei pentru promovarea valorilor naţionale “Regele MIHAI I”
- Proiect de Lege pentru înfiinţarea Institutului Naţional de Administraţie
- Propunere legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Activitățile menționate mai sus au fost completate și susținute prin cele 129 de luări de cuvânt în ședințele de plen ale Camerei Deputaților, deputatul ieșean fiind unul dintre cei mai activi parlamentari ieșeni, dar și unul dintre cei mai activi parlamentari la nivel național. Înregistrările se găsesc pe pagina cdep.ro sau pe site-ul www.cameliagavrila.com.
Tot pe site-ul Camerei Deputaților sunt consemnate o serie de întrebări și interpelări adresate Executivului României prin ministerele de resort, acolo unde erau necesare clarificări cu privire la strategia ministerelor pentru combaterea violenței domestice, realizarea unor campanii de informare pentru reducerea acestor fenomene, dezvoltarea gradului de digitalizare la nivel național, în instituții, dar mai ales în zona educației și formării tinerilor. Sunt importante măsurile de acces al tinerilor la rețele de internet, pregătirea lor pentru o societate a progresului tehnologic, pentru un secol XXI informatizat și bazat pe cunoaștere, pe creativitate și inițiativă. În acest sens, deputatul Camelia Gavrilă a susținut și dezvoltarea platformelor de finanțare în vederea stimulării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor. O preocupare atentă a vizat și măsurile de protecție socială, de protecție a copilului aflat în situații de risc sau vulnerabilitate, problema copiilor abandonați regăsiți în centrele de plasament. Concret, deputatul Camelia Gavrilă a avut numeroase discuții, acțiuni și întâlniri în relație cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Cercetării și Inovării, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Culturii, printr-un dialog continuu în contextul problemelor complexe abordate prin declarații politice, interpelări sau primite ca teme de analiză, spețe controversate, sesizări în cadrul audiențelor de la cabinetul parlamentar.
„Este evident că între instituțiile și puterile statului trebuie să existe o foarte bună comunicare. Acest lucru se întâmplă și în rândul nostru, al parlamentarilor, căci noi comunicăm prin interpelări, întrebări, întâlniri cu reprezentanți ai guvernului, poșta electronică, în vederea soluționării problemelor cetățenilor sau pentru propuneri de proiecte comune. Rolul nostru nu este doar de a soluționa legislativ, de a legifera, ci și de a identifica și transmite clar, obiectiv, opiniile, dorințele și problemele cetățenilor, facilitând rapiditatea analizelor și susținerii unor proiecte din domeniul de specialitate, la nivel județean sau național.” a mai transmis prof. dr. Camelia Gavrilă.
Dimensiunea europeană s-a concretizat în analiza și preluarea unor comunicări ale Uniunii Europene, formulare de proiecte de opinie, puncte de vedere, asumate de plenul Camerei Deputaților și transmise ministerelor de resort pentru a fi preluate în cadrul strategiilor, prin programe sau modificari legislative necesare.
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Consolidarea identității europene prin educație și cultură
Propunerea de Recomandare a Consiliului privind promovarea valorilor comune, a educaţiei favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării
Propunerea de Recomandare a Consiliului privind competenţele-cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii
- Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Construirea unei Europe mai puternice: rolul politicilor în domeniul tineretului, educației și culturii
Complexitatea activității este vizibilă și prin conținutul, numărul și diversitatea temelor declarațiilor politice, adevărate studii de caz, analize de context, dublate de propuneri ce pot fi explorate de decidenți prin strategii guvernamentale, deputatul ieșean susținând demersuri active, pledoarii convingătoare și argumentate și pe acest segment. Camelia Gavrilă își îndreaptă atenția asupra unor domenii și teme precum:
Tineret –prin susținerea legii internshipului, realizarea unui cadru pentru implementarea și dezvoltarea programelor de susținere a creditelor avantajoase pentru studenți, sprijinirea studenților participanți la Școala Politică Iași XXI cu burse, premii acordate în cadrul diferitelor concursuri naționale, locale
Sănătate – lupta împotriva cancerului, diversificarea și susținerea programelor de screening, susținerea realizării imediate și prezentarea avantajelor construirii Spitalului Regional, în mediul universitar ieșean, cu implicații pentru calitatea serviciilor medicale din zona Nord-Este, importanța educației pentru un mediu sănătos, utilitatea măsurilor ecologice necesare în contextul dezvoltărilor urbanistice ample și agresive, rolul demersurilor de educație ecologică, importanța unor strategii de dezvoltare durabilă cu o alternanță echilibrată a spațiilor construite, a dezvoltărilor moderne, în raport cu spațiile verzi, reprezentate de parcuri, grădini, zone de agrement
Educație– susținerea unei educații centrate pe elev prin dezbaterile asupra planurilor cadru; pledoarie pentru educație – domeniu mai presus de politică, nevoia de studiu a limbilor străine într-un context al multiculturalismului european, realizarea unei platforme de studiu online pentru copiii ce locuiesc în diaspora, în vederea dezvoltării competențelor lingvistice, susținerea finaciară de către primării și consiliile locale/județene a elevilor olimpici – o certitudine a învățământului național și ieșean – o atenție deosebită acordată olimpiadelor și concursurilor școlare, ca formă de explorare culturală, formă de cunoaștere, continuitate a valorii şcolii româneşti
Piața muncii– formarea tinerilor și parcursul lor către mediul universitar, susținerea învățământului dual, analize asupra crizei de resurse umane mediu sau înalt calificate din România; abordari din domenii conexe, intersectoriale precum dezvoltarea urbană și a infrastructurii, dileme, avantaje și dezavantaje, programele de practică și de internship (Legea internshipului – o modalitate de susținere a tinerilor în vederea unei inserții rapide pe piața muncii)
Așa cum a arătat și prin declarațiile prezentate în cadrul plenului, deputatul Camelia Gavrilă susține proiectele naționale de anvergură, unele destinate Iașului, de tipul: realizarea Spitalelor Regionale prin fondurile europene, construcția în etape a Autostrăzii A8 Ungheni – Iași – Târgu Mureș, realizarea unei Săli Polivalente pentru evenimente sportive de anvergură, dar și pentru activități artistice, culturale, festivaluri, construcția unui sediu adecvat pentru Opera ieșeană, alte proiecte locale ce vizează finalizarea lucrărilor pentru Șoseaua de Centură a Iașului, reducerea poluării orașului, pentru a avea un mediu sănătos, susținerea reabilitării monumentelor istorice, arhitecturale, din patrimoniul cultural bogat și semnificativ al Iașului, realizarea de urgență a unui plan pentru decongestionarea traficului și integrarea locurilor de parcare.
Deputatul Camelia Gavrilă și-a respectat promisiunea față de învățământul ieșean, susținând proiectele ieșene din domeniul educației, dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii educaționale, susținerea demersurilor Programului Național de Dezvoltare Locală, cu accent pe componenta rurală. Astfel, au fost aprobate amendamente importante, formulate de prof. dr. Camelia Gavrilă, pentru bugetul aprobat pe anul 2018, ce fac referire la fonduri pentru Casa Beldiman (corpul B al Palatului Copiilor), precum și pentru fonduri necesare în vederea extinderii Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iași. La acest moment se lucrează la expertize, studii de fezabilitate, avize la nivelul comisiilor de specialitate, pregătindu-se proiectarea și execuția lucrărilor.
La nivelul proiectelor locale și regionale, sesiunea parlamentară februarie-iulie 2018 a însemnat și finalizarea celei de-a II-a ediții a programului Școala Politică Iași XXI, program inițiat de prof. dr. Camelia Gavrilă, prin care deputatul și-a propus să formeze studenți ieșeni de la facultățile de Științe Politice, Științe ale Comunicării, Științe administrative, jurnalism, Științe Juridice și să îi familiarizeze cu activitatea parlamentară. Școala Politică Iași XXI este unul dintre primele proiecte de anvergură lansate la inițiativa deputatului Camelia Gavrilă, având ca scop familiarizarea tinerilor cu activitățile parlamentare, cu domeniul administrației publice locale și județene, cu sistemul de legiferare românesc, dar și o perspectivă practică prin sesiuni/traininguri de comunicare publică, comunicare cu mass-media, înțelegerea și contextualizarea mesajelor publice, politice și din media, precum și aspecte legate de public speaking și de marketing politic.
La nivelul cabinetului parlamentar din Iași, deputatul Camelia Gavrilă a înregistrat în această sesiune peste 240 de audiențe la cabinetul parlamentar cu adresa în Iaşi, B-dul Nicolae Iorga nr. 35, bloc N1, unde sunt primiți ieșenii pentru a discuta problemele Iașului, problemele personale sau cele de interes comun, cu rezolvări la nivel județean sau național, preluându-se petiții, opinii, propuneri de proiecte civice, sociale sau culturale.
Deputatul a fost preocupat de problemele și temele abordate în cadrul Comisiei pentru Dialog Social, unde discuțiile periodice vizează problemele cetățenilor din județul Iași, un autentic for de dezbateri, analize și propuneri de soluții posibile.
Activitatea parlamentară însumează și o serie de participări la dezbateri, acțiuni ale societății civile, întrevederi sau evenimente la nivel local sau în țară, precum:
- participarea la conferința de deschidere a Balcaniadei de geografie
- acordarea unui număr de 25 de premii speciale, în semn de apreciere a creativităţii și originalităţii elevilor care s-au remarcat în cadrul Concursului Naţional Transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu”, proiect inițiat de prof. dr. Camelia Gavrilă
- acordarea unor premii speciale olimpicilor internaționali în cadrul Galei excelenței în educație, eveniment major de apreciere și recunoaștere a olimpicilor ieșeni și a profesorilor acestora, inițiat de prof. dr. Camelia Gavrilă încă din 2012, în calitate de inspector școlar general al județului Iași
- susținerea unei pledoarii pentru importanța asistentului social, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, în cadrul unui work-shop organizat de Departamentul de Sociologie și Asistență Socială al universității și de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Iaşi – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, cu Primăria Municipiului Iaşi – Direcţia de Asistență Socială
- participarea la cea de-a IV-a ediție a conferinței Educaţia: Potrivire pentru Viaţă, organizată de Ministerul Educației, găzduită de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, organizată de Consiliul Național al Rectorilor şi AMLNR
- participare la dezbaterea cu tema Dezrobirea juridică și socio-economică a romilor la 100 de ani de la Marea Unire, organizată de Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; deputatul a prezentat importanța educației pentru toleranță, nondiscriminare, aprecierea valorilor multiculturale, susținerea politicilor de incluzine socială
- participarea la dezbaterea cu tema Nutriția copilului preșcolar, organizată de Comisia de sănătate publică a Senatului
- participarea la Conferința de lansare a proiectului Curriculum educațional relevant, educație deschisă pentru toți – CRED, organizată de Ministerul Educației Naționale, proiect în care ISJ Iași este partener, iar deputatul ieșean a susținut consecvent prezența și valorificarea specialiștilor ieșeni în educație în demersul de formare continuă a cadrelor didactice
- participarea la cea de-a III-a conferință pentru promovarea educației timpurii, cu titlul Primele 1000 de zile din următorii 100 de ani. Educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României, organizată de UNICEF în România – intervenție pe tema educației timpurii
- întâlnirea cu reprezentanții Asociației Salvați Copiii, precum și cu participanți la Forumul Național al Copiilor, preluarea opiniilor și sugestiilor formulate de adolescenți în legătură cu educația, școala, formarea acestora
- întâlnirea cu reprezentanții organizației creștin-umanitare World Vision Romania, în legătură cu proiectul Mame pentru viață. Viață pentru mame.
„Participarea la întâlniri și evenimente din diferite domenii are o importanță deosebită pentru mine, întrucât este modalitatea cea mai eficientă de a prelua idei și propuneri în mod direct. Dialogul constant cu actorii sociali și implicarea activă în evenimentele comunității pot conduce la identificarea problemelor, dar și a soluțiilor, ajută la realizarea conexiunilor între domenii și la exprimarea unor puncte de vedere pertinente. Pentru a lua cele mai bune decizii trebuie să cunoști profund toate fațetele problemelor, trebuie să fii activ, alături de comunitate. În continuare voi acorda o atenție sporită problemelor, nevoilor cetățenilor și găsirii unor soluții de etapă, sau pe termen lung. Cetățenii ridică probleme diverse, de la aspecte legate de primării și comunități locale, căutarea unor locuri de muncă, chestiuni financiare, aspecte personale, dar și propuneri de proiecte, formulări de opinii care vizează procesul legislativ, iar cabinetul parlamentar este deschis pentru toți cei care solicită informații, consiliere, sprijin în relația cu instituțiile statului. Sunt interesante și dialogurile politice, pe teme de interes local sau național, din domeniul educație, cultură, protecție socială, dialoguri pe care le susținem cu implicare și deschidere, în măsura în care sunt discuții obiective, civilizate și fără pasiuni politice, demersuri și activități complexe derulate alături de echipa cabinetului, competentă și dedicată, preocupată de identificarea celor mai rapide și adecvate soluții.”, a conchis deputatul Camelia Gavrila.
Mai multe informații regăsiți pe site-ul www.cameliagavrila.com