Destinul scriitorului din destinul omului izvorăşte, se împlineşte şi rămâne în memoria timpului. Iar timpul le tezaurizează pe toate cele necesare dăinuirii. Timpul fiind, de fapt şi de drept, omul; adică beneficiarul. Cel care nu doar pentru sine lucrează, ci şi pentru cei care vor veni după el. Acesta este sensul existenţei umane şi aceasta este ţinta supremă.
Destinul omului şi scriitorului Vavila Popovici se înscrie armonios în acest cerc, exemplul putând fi socotit ca unul de referinţă. Viaţa trăită – biografic, geografic, profesional, social, intelectual, creator – face substanţa cărţilor sale. Nu, însă, o viaţă reprodusă fotografic, ci una metamorfozată şi evaluată ideatic. Filosofic. Scopul transpare cu evidenţă: cititorul să tragă învăţăminte şi… să se înveţe minte…
Rememorez, răsfoindu-i cărţile despre care am şi scris, la timpul potrivit. Închipui un portret mental de o impresionantă complexitate. Vavila Popovici s-a răsădit deopotrivă în cărţi de poezie – unele în română şi engleză –, în proză narativă, în file de jurnal, în articole şi eseuri. Peste tot, ca un leit motiv, am întâlnit informaţia amplă şi sentimentul profund, mereu susţinut de o gândire inteligentă, optimistă chiar şi în momentele de melancolică singurătate. Viaţa în vâltoarea ei. Dar şi mijlocele prin care se pot evita scufundările fatale.
Îmbrăcămintea artistică pe care Vavila Popovici o oferă cu generos har scrierilor sale este purtată cu eleganţă de substanţa ideatică, autoarea dovedindu-se o structură în egală măsură metaforică şi ştiinţifică. Formaţia inginerească nu este, în cazul ei, un obstacol. Dimpotrivă. Un îndemn şi un sprijin în alcătuirea operei bazate pe simţ artistic şi pe rigoare intelectuală. Am reţinut, din volumul „Gânduri”, publicat în America în anul 2009: „Trăim şi gândim, şi cu gândurile noastre înfrumuseţăm sau urâţim viaţa” (…) „Amintirea te călăuzeşte spre introspecţie şi analiză. Poate de aceea amintirile dor!?” Sunt gânduri şi imagini pe care coautorii acestei noi cărţi – „Antologie” – le remarcă şi le comentează în chip felurit, dar într-o aceeaşi gamă. A valorii, nu doar literare.
ANTOLOGIE selectivă a referinţelor (selecţie realizată de Vavila Popovici) este un volum ilustrativ pentru creaţia autoarei. Un adevărat portret, realizat de mai mulţi zugravi ai cuvântului, publicat în anul 2017 la Editura „Singur” din Târgovişte. Sunt cuprinse în carte prefeţe, postfeţe, recenzii, articole analitice, studii. Semnatarii sunt personalităţi de circulaţie în literatura română contemporană (Eugen Evu, Simion Bărbulescu, Ion Papuc, Calistrat Costin, Nicolae Ioana, Constantin Mănuţă şi alţii încă), profesori (M. Alexandrescu, Elena Cruceru, Mariana Strungă, Ion Georgescu ş.a.), compozitorul Doru Popovici, jurnalişti (Aurel Gagiu, Luiza Petrică, Cristian Constantin etc.). Nume multe, care, neputând fi cuprinse toate în aceste puţine rânduri, pot fi găsite în cartea în discuţie. Condeieri pricepuţi şi mereu trăitori în dorul cărţilor frumoase.
Mai importante sunt, însă, contribuţiile acestor condeie respectabile la conturarea unui portret literar impus deja atenţiei generale: critici şi cititori, deopotrivă. Iar cititorii cărţilor scriitoarei Vavila Popovici sunt răspândiţi pe toate meridianele şi paralelele globului. Act împlinit şi cu ajutorul exegezelor la care fac trimitere, multe dintre acestea fiind publicate, îndeosebi în reviste de format electronic, în toată lumea (S.U.A., Canada, Irlanda, Germania, Spania, Belgia, Israel, România fiind, totuşi, preferată).
Multe şi diverse au fost drumurile unui destin împlinit cu de toate ale vieţii, dar, până la urmă, victorios prin cărţile care, în timp, vor înfăţişa urmaşilor un portret uman-literar luminos. S-a născut în satul Suliţa, din judeţul Hotin, un spaţiu românesc şi el cu un destin zbuciumat: când integrat vetrei străbune, când sfârtecat de hotare înveninate. În România – Mare sau Mică – a sălăşluit prin multe locuri: Tg. Jiu, Tg. Mureş, Piteşti. Dar şi Iaşul în care şi-a făcut studiile superioare, la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi”. A mai călcat, însă, şi alte meleaguri, peste tot fiind uimită de frumuseţile acestei ţări şi în permanenţă însoţită de fiorii artelor, literatura şi muzica în primul rând. Vavila Popovici nu cântă doar prin cuvinte; ea naşte fiori artistici şi prin mângâierea clapelor pianului. Un artist în dublă ipostază – s-ar mai putea spune. Acum, Vavila Popovici trăieşte într-un alt punct cardinal. În America. Aşa cum reiese din propriile scrieri, ea nu a plecat singură… de acasă. A luat şi acasa cu ea. România. România care nu a uitat-o şi care o fericeşte găzduind-i cu firească generozitate operele.
Volumul de faţă este un model în acest sens. El ilustrează, în primul rând, recunoaşterea unei valori demne de întregul respect. Lucru care, ca o încununare, se petrece şi prin alte colţuri ale lumii, peste tot pe unde scriitoarea îşi publică lucrările. Iar lumea o răsplăteşte, nu numai prin meritate aprecieri publice. Anul 2014, de exemplu, a fost unul de mare rezonanţă pentru Vavila Popovici. Atunci, Academia Il Convivio din Italia i-a acordat Primo Premio Assoluto, pentru volumul de poezie – bilingv – „Love Story”. Răscolindu-mi memoria, mi-am adus aminte de strălucitul precedent. În anul 1878, „acel rege-al poeziei / Veselul Alecsandri” a câştigat concursul de la Montpellier cu poezia „Cântecul gintei latine”. În anii mai apropiaţi de noi, au mai fost asemenea întâmplări, de diverse dimensiuni, care arată celor interesaţi că… nasc şi la România valori. Între numeroasele dovezi – şi cartea căreia i-am dedicat aceste rânduri.
Mărturisire de final. Nefiind un iniţiat în materie, nu mă lasă inima ca, totuși, să nu risc o afirmație, care nu este una de conjunctură şi nici de îngâmfare. Eu cred că imaginea cea adevărată a României, în plan extern, nu este dată de politicieni. Nici măcar de nivelul economiei naţionale. Nici de alte elemente, efemere. Cultura naţională este vectorul determinant. Literatura, artele plastice, inventica, sportul (da, sportul!) şi eroismul (cel patriotic, necum cuceritor) sunt particularităţi esenţiale ale portretului naţional. Inteligenţa românească, de toate felurile, este cea mai căutată „marfă”, mai cu seamă prin locurile unde mediocritatea împărăţeşte, iar banul este ochiul dracului.
Vasile Filip – Ia ș i, iunie 2017