Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din România şi una dintre companiile aeriene cu cea mai mare creştere din Europa, anunță lansarea unei noi destinații de city break, LIVERPOOL, în Marea Britanie, disponibilă de pe Aeroportul din Iași începând cu data de 29 octombrie 2018.
Astfel, locuitorii din regiunea Moldovei vor avea posibilitatea să călătorească spre această nouă destinație de două ori pe săptămână – luni și vineri, prețul unui bilet (pe segment de zbor) pornind de la 109 RON.
Liverpool este unul dintre cele mai populare orașe din Marea Britanie, port la Marea Irlandei, recunoscut în special pentru performanțele echipelor de fotbal, FC Liverpool și FC Everton, și a faptului că acolo s-a format legendara trupă The Beatles. Cu o istorie de peste 700 de ani, Liverpool are o moștenire culturală considerabilă și găzduiește, printre altele, cea mai mare catedrală anglicană din Marea Britanie și prima bibliotecă publică.
În prezent, de pe Aeroportul Iași, cu operatorul Wizz Air, se poate călători spre următoarele destinații: LONDRA (Luton), MILANO (Bergamo), VENEȚIA (Treviso), ROMA (Ciampino), CATANIA, BOLOGNA, LARNACA, TEL AVIV, EINDHOVEN, DORTMUND, BILLUND, SALONIC, PARIS (Beauvais), BRUXELLES (Charleroi) și LIVERPOOL (din 29 octombrie 2018).
Marius GAVRILESCU