Cultură

Un nou concert-lecție la Palatul Culturii: „Știi să te joci cântând?”

By Redacția

June 10, 2017

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”,  în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași, vă invită la un nou eveniment din seria „Concertelor-lecție la Palat”: „Știi să te joci cântând?”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 11.00, în Sala „Henri Coandă”.

Invitații sunt doi reputați dascăli ieșeni, conf.univ.dr. Luminița Duțică și prof.univ.dr. Gheorghe Duțică, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași.

  Conf.univ.dr. Luminița Duțică

Absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi – specializarea Pedagogie muzicală (promoţia 1997), Luminița Duțică a activat, în aceeași perioadă, în Corul ,,Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași. În anul 2011, a obţinut titlul de Doctor în Muzică (îndrumător prof. univ. dr. Viorel Munteanu), iar în perioada 2012 – 2013 a urmat cursurile postdoctorale MIDAS în domeniul Muzicologiei (proiect european, coord. prof. univ. dr. Dan Dediu) la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

În calitate de profesor titular al disciplinei Teoria muzicii din cadrul Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi (1997-2013), s-a remarcat prin rezultate deosebite atât în activitatea de cercetare, cât şi în cea didactică. Astfel, a obţinut cu elevii 160 de premii naţionale şi numeroase distincţii din partea Guvernului României, a Inspectoratului Şcolar Judeţean din Iaşi şi a Primăriei municipale pentru palmaresul realizat în domeniul educaţiei şi poziţia de excelenţă deţinută în galeria de olimpici ai şcolii româneşti. De asemenea, în anul 2007 a înființat împreună cu compozitorul Gheorghe Duțică ansamblul vocal-instrumental de copii „Alpha Lirae”, folosind instrumentele de percuție Orff și dezvoltând creativitatea elevilor prin lucrările muzicale originale și antrenante. Succesele înregistrate cu această formaţie au fost nenumărate, culminând cu obţinerea Premiului III (secțiunea World Music) la renumitul Concurs Coral Internaţional organizat la Frankfurt pe Main, Germania, în 2012.

În prezent, este cadru didactic la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, titular al disciplinelor Teoria muzicii. Solfegiu. Dicteu muzical și Sisteme de educare a auzului muzical, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România şi al Academiei Mondiale de Știință WASET, cu sediul în Connecticut, SUA.

Luminiţa Duţică s-a remarcat printr-o bogată activitate publicistică în domeniul Muzicologiei și Didacticii muzicale, fiind autor al volumelor: „Prin labirintul muzicii contemporane”, Iași, Editura Artes, 2017, care a obținut medalia de aur la Salonul Internațional de Carte EuroInvent, Iași, 2017); „Filiere neomodale și organizări sintaxice în componistica românească a secolului XX”, Iași, Editura Artes, 2017; „Concertul pentru orchestră în creaţia compozitorilor români” (volumul I: „Tipologii – Ansambluri”; volumul II: „Repere stilistice. Modele ale genului”), Bucureşti, Editura Muzicală, 2013; „Teoria muzicii în Teste şi Chestionare”, Iaşi, Editura Artes, 2013; „Teste de Solfegiu și Dicteu muzical”, Iaşi, Editura Artes, 2010, „Conceptul ritmic şi tehnica variaţională. O viziune asupra Barocului şi Clasicismului muzical” (în colaborare cu prof. univ. dr. Gheorghe Duţică), Iaşi, Editura Artes, 2004.

A susținut conferințe în țară și străinătate, a participat la importante Simpozioane naţionale şi internaţionale de muzicologie (Praga, Paris, Atena, Albena, Chișinău), publicând numeroase studii și articole la edituri de prestigiu (ex. Peter Lang, Frankfurt pe Main). Fiind preocupată de promovarea limbajelor muzicii contemporane, Luminița Duțică este co-fondator şi membru activ în cadrul proiectului  Spectrum XXI. Opera Aperta al Catedrei de Teoria muzicii, coordonat de prof. univ. dr. Gheorghe Duțică.

Colaborează cu liceele și colegiile de artă din Moldova în cadrul proiectului „Alege Muzica!”, fiind deseori invitată ca președinte și membru în comisiile de jurizare la concursurile și olimpiadele naționale/ internaționale de muzică.

Prof.univ.dr. Gheorghe Duțică

Muzicolog, compozitor, profesor de muzică vocală şi instrumentală (pian), dirijor de cor, Gheorghe Duțică a urmat cursurile Liceului de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi (1973-1977). Şi-a consolidat pregătirea muzicală la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi (1978-1982), Facultatea de Muzică şi Arte Plastice, specialitatea profesor de muzică vocală şi instrumentală (Pian). A obţinut titlul de Doctor în Muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2003) susţinând teza cu titlul: „Fenomenul bi- şi polimodal în creaţia contemporană românească”, conducător ştiinţific, Prof. univ. dr. Dan Voiculescu. Din anul 2005 este Conducător de Doctorat. Este Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Este autorul a numeroase studii, articole, recenzii, iar dintre cărțile publicate amintim: „Perpetuum Enescu. Paradigme ale timpului polimodular/ Perpetuum Enescu. Paradigms of polymodular time”, Ediţie bilingvă, engleză-română, Bucureşti, Editura Muzicală, 2016; „Orizonturi componistice româneşti”, Bucureşti, Editura Muzicală, 2016; Romanian Compositional Horizons, Bucureşti, Editura Muzicală, 2016; „Universul gândirii polimodale”, Iaşi, Editura Junimea, 2004; „Solfegiu, Dicteu, Analiză muzicală”, Iaşi, Editura Artes, 2004; Fenomenul polimodal în viziunea lui Olivier Messiaen, Iaşi, Editura Artes, Colecţia Stilistică Muzicală, 2003; „Structură, funcţionalitate, formă (perspective contemporane în analiza fenomenului muzical)”, Iaşi, Editura Artes, 1999 (în colaborare cu Laura Vasiliu); „Culegere de solfegii – concursurile de admitere Bucureşti, Iaşi, Cluj”, Bucureşti, Editura Naţional, 1997 (în colaborare).

Este, de asemenea, autorul a numeroase compoziții, semnând creații corale, precum „Lacul” pentru solist, cor, flaut şi cvartet de coarde (versuri de Mihai Eminescu); „Fluturele” (versuri de Nichita Stănescu şi Gheorghe Tomozei); „Jocuri de cuvinte” pentru cor şi pian (versuri de Constanţa Buzea) „Trei madrigale” pe versuri de Nichita Stănescu („Leoaică tânără, iubirea”; „Enghidu”; „Lecţia despre cub”); „Ecoul armoniilor, suită corală” (versuri de Rabindranath Tagore); „Călătorie spre locul inimii”, poem coral (versuri de Vasile Voiculescu); creație vocală – „Numai poetul…”, teatru instrumental pentru mezzosoprană, recitator şi pian (versuri de Mihai Eminescu); „Eco lontano”, trei lieduri pentru bariton şi pian (versuri proprii); „Tunsoarea cazonă”, ciclu de lieduri pentru cvartet vocal, pian şi percuţie (versuri proprii); creaţie instrumentală şi camerală – Contraste pentru pian solo; Sonata pentru pian; Transcanonica pentru două piane şi percuţie; Ghetsimani pentru flaut, percuţie şi sintetizator; What is the truth? (Ioan: 18, 38) pentru violoncel, pian, sintetizator şi percuţie; Crucifixus pentru orchestră de coarde; creaţie de jazz şi muzică uşoară – CONcerto conFUSION, teatru instrumental: I. Travesty; II. Babel Music; III. Imbroglio Rhapsody; IV. Fanfahouse; Vadul orbitor, ciclu de piese pentru pian solo (prefaţate de poeme proprii): Poetul şi zeiţa, Muza, Tandru exil, Lumini secrete, Incognito, Nobilissima vis ione, Răgazul tainic, Vadul orbitor, Firul Ariadnei, Arcada unei sfere, Eco lontano, Se arată semn etc.

Proiect cultural-educativ realizat de prof. Daniela Mihaela Ciocoiu, „Concerte-lecție la Palat” a debutat în octombrie 2016, întâlnirile artiștilor cu publicul desfășurându-se cu o frecvență lunară.

Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii.

Aida POPA