Dupa 3 proceduri esuate de contractare a unei firme care sa livreze stocurile necesare de carbune pentru incalzirea Iasului in sezonul de iarna 2021-2022, Primaria Iasi intampina o noua problema. După valul de concedieri din vară, atunci cand au fost dati afara 1400 de angajati, CFR Marfă nu mai are mecanici de locomotivă pentru a onora contractele. Unul dintre aceste contracte vizeaza transportul carbunelui cumparat de Primaria Iasi – 75.000 de tone de carbune energetic, de la firma Vitol SA Geneva din Elvetia. Pe 21 septembrie 2021, Municipiul Iași a lansat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de licitație ce are ca obiect ” Servicii de transport navetizat cărbune energetic”, cu o valoare totală estimată de 15.126.050,42, echivalentul a peste trei milioane de euro. Contractul ce va fi încheiat vizează livrarea combustibilului din Portul Constanța până la Centrala de Termoficare de la Holboca. La licitația desfășurată de municipalitate au depus oferte compania Grup Feroviar Român (GFR) și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă”. Ofertele vor fi analizate până pe 24 ianuarie 2022, dată la care ar trebui anunțat și câștigătorul acestei proceduri desfășurate de Primăria Municipiului Iași. Marius GAVRILESCU