Un nou ansamblu rezidențial în Galata, la granița cu Miroslava

0
91

Unul dintre cei mai vogă dezvoltatori imobiliari ai Iașului ridică un nou ansamblu rezidențial în Galata. Gheorghe Achiței are în plan construirea a șase imobile de locuințe colective, potrivit propunerii urbanistice. Investitorul se află într-o fază avansată de avizare, în contextul în care, până la sfârșitul acestei săptămâni, proiectul va fi supus dezbaterii Consiliului Local (CL). Ulterior, va putea primi și autorizația de construire. Dezvoltatorul mai are în zona de construcție și alte imobile deja ridicate (vezi imaginea de mai jos).

Inițial, Achiței a vrut un regim de înălțime de D+P+3E, maximum 12 metri. În cele din urmă, a primit o înălțime maximă de 10 metri, cu posibilitatea de a amenaja demisolul, parterul, un etaj și o mansardă. Dezvoltatorul are la dispoziție o suprafața de 12.559 mp, terenul aflându-se în apropierea limitei administrative a Iașului. Procentul de ocupare a terenului ajunge la 50%, iar imobilele vor fi construite în regim continuu (înșiruit).

„Planul Urbanistic Zonal – Iaşi, ZONA GALATA,T45 a fost avizat de Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului si Urbanism fiind emis avizul de oportunitate nr. 561 din 03.10.2015. De asemenea documentatia contine urmatoarele avize, studiul geotehnic, ridicare topografica vizata de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara, Avizul Comisiei de urbanism din data de 05.05.2017, adresa emisa de Consiliul Judetean nr. 13978/348U/29.05.2017, Avizul arhitectului sef nr. 139 din 14.06.2017 si Raportul de informare şi consultare a publicului nr. 48756/05.05.2017”, se arată în referatul de specialitate aferent proiectului de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali.

Sursa: Apix

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here