Un grav accident rutier soldat cu moartea unei persoane și rănirea alteia s-a produs astăzi pe DN 17, în dreptul localității Gura Humorului din județul Suceava. O autoutilitară s-a izbit violent de un autotren. Tânăra care conducea autoutilitara nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de autotren.
„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un eveniment rutier produs pe DN 17 la intrarea în oraşul Gura Humorului dinspre municipiul Suceava. Din verificările efectuate s-a constatat faptul că o tânără din judeţul Iaşi în vârstă de 40 de ani în timp ce conducea o autoutilitară cu o capacitate de 7,5 tone, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, a frânat violent pentru a evita impactul cu o altă maşină care rula în faţa sa, moment în care a pătruns pe contrasens şi s-a izbit violent de un autotren. În urma evenimentului rutier a decedat pasagerul din dreapta şoferiţei, respectiv un bărbat în vârstă de 37 de ani, de asemenea din municipiul Iaşi. Şoferiţa a fost testată cu apartul etilotest rezultând o valoare negativă, respectiv zero miligrame alcool pur în aerul expirat, iar în cauză poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu, pentru Radio Iasi.