Deschidere

Un functionar corupt, manager peste o hala cu probleme. Cine este cu adevarat, candidatul PNL la Primaria Iasi

By Redacția

May 06, 2016

Deşi clamează că este adeptul unor principii morale de neclintit, Marius Bodea dovedeşte din plin că are aptitudini certe de funcţionar corupt. În 2008, pe vremea când era prefect al Iaşului, Bodea a fost implicat în culisele unei intens mediatizate afaceri de corupţie, în care au fost trimişi în judecată 14 poliţişti de la Poliţia Rutieră Iaşi, aceştia fiind acuzaţi de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Mai precis, în septembrie 2008, procurorii anticorupţie au surprins un dialog telefonic între Marius Bodea şi Vănel Carp, unul dintre poliţiştii anchetaţi în lotul „Rutiera”, discuţie care oferea indicii care arătau că transferul lui Vănel Carp de la Poliţia Rutieră, la Serviciul de Pemise Auto din cadrul Prefecturii, s-a făcut la intervenţia lui Bodea. Din motive nedesluşite încă, cercetarea nu a mai fost extinsă şi în cazul prefectului de atunci, actualul director al Aeroportului Iaşi şi candidat la primărie.

Impostorul din spatele “omului providential”

Conştient că trecutul său profesional ascunde nu numai mediocritate, dar şi fapte de corupţie ce pot ieşi oricând la iveală, Marius Bodea mizează enorm pe cartea managerului de succes care a scos aeroportul ieşean din izolare. Principala sa armă propagandistică o reprezintă creşterea spectaculoasă a numărului de curse aeriene externe operate la Iaşi. Bazându-se de ignoranţa marelui public, Bodea pretinde, mai mult sau mai puţin voalat, că el se află în spatele dezvoltării fără precedent a conexiunilor aviatice ale Iaşului. Nimic mai fals. Pentru a putea transporta pasageri, o companie aeriană are nevoie în primul rând de un aeroport cu infrastructură adecvată tipului de aeronave din dotarea operatorului aerian, de servicii la sol de calitate la preţuri mici, de servicii de navigaţie optime, de facilităţi de alimentare cu combustibil de aviaţie şi nu în ultimul rând, de pasageri. Practic, operatorul aerian îşi alege aeroporturile de unde să zboare în funcţie de volumul de pasageri şi de destinaţiile unde vor aceştia să se deplaseze. Prin urmare, fără a avea în spate potenţialul economic şi turistic al Iaşului, Bodea nu ar fi manageriat nimic altceva decât o hală goală. Cu alte cuvinte, ieşenii sunt adevăraţii manageri ai Aeroportului, dorinţa lor de a călători fiind singura care a făcut posibilă creşterea numărului de curse aeriene. Chiar şi în condiţiile în care are pe mână o nouă pistă şi un nou terminal, Marius Bodea nu reuşeşte să dovedească abilităţile unui bun administrator, la adresa sa înmulţindu-se reclamaţiile pasagerilor cu privire la absenţa confortului din sălile de aşteptare, lipsa unei parcări rezonabile, desele anulări de zboruri fără o explicaţie tehnică valabilă, comportamentul deseori nepoliticos al funcţionarilor vamali.