Anchete

Un fost director din Iași, cumătru cu Costel Alexe, trimis în judecată pentru numiri ilegale în funcție

By Redacția

September 24, 2024

DNA l-a trimis în judecată pe fostul director al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, cumătrul lui Costel Alexe, el fiind acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile necesare. Alături de el vor mai fi judecați Sebastian Gabriel Fordea (la data faptelor delegat în funcţia de inginer şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Vaslui, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată) și Laurențiu Nicolae Pricope (la data faptelor delegat în funcţia de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Galaţi, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru altul, în formă continuată). Potrivit procurorilor, în calitate de director al ABA Prut-Bârlad, în anul 2020, Petru Avram i-ar fi delegat pe Fordea și Pricope în funcţii de conducere, ulterior cu prelungire, deşi niciunul nu îndeplinea condiţiile de vechime şi experienţă necesare pentru ocuparea posturilor respective. Prin acţiunile sale, Avram ar fi contribuit la producerea unui prejudiciu total de peste 133.000 de lei în dauna ABA Prut-Bîrlad, reprezentând drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal ceilalţi doi în perioada mai 2020 – ianuarie 2021. Petru Avram a mai fost trimis în judecată, într-un alt dosar, tot de DNA, în iunie 2022, pentru abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor. Și în iulie 2021, procurorii anticorupție l-au trimis pe fostul șef al ABA în judecată, alături de primarul comunei sucevene Vatra Moldoviţei, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane. (R.S.)