Ceva nu iese la socoteala in majoritatea deciziilor pe care le ia presedintele Consiliului Judetean Iasi, Maricel Popa. Probabil lipsa unui fir logic sau constructia haotica a deciziilor, fac ca cea mai mare parte dintre masurile luate la varful CJ Iasi sa fie puse sub semnul indoielii.
Pe fondul declararii stării de urgență la nivel național, privind infecția cu coronavirus, și luând în considerare creșterea numărului de cazuri confirmate, Maricel Popa a convocat managerii spitalelor aflate în subordinea CJ dispunând ca pe toată durata epidemiei generate de virusul Covid-19, măsurile stabilite de Direcția de Sănătate Publică cu privire la acțiunile ce urmează a fi întreprinse la nivelul spitalelor din subordinea CJ să fie coordonate de un comitet de urgență. Președinte al acestui comitet a fost numit dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” iar vicepreședinte, Robert Dâncă- managerul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Cuza-Vodă”, fost comisar la Garda Financiara si apoi director la Casa de Asigurari de Sanatate sustinut de PNL. Membrii comitetului sunt dr. Carmen Dorobăț – managerul Spitalului de Boli Infecțioase, dr. Cristina Grigorescu – managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, dr. Gabriel Martinescu – managerul Spitalului de Obstetrică – Ginecologie “Elena Doamna” și Corneliu Mihai- managerul Spitalului de Urgenţă pentru Copii “Sf. Maria”.
În sarcina acestui comitet revine întocmirea strategiei unitare de lucru impusă de epidemia generată de coronavirus precum și sprijinirea coordonării activității medicale și financiare a spitalelor din subordinea Consiliului Județean. În acest sens, a fost întocmită deja o bază de date comună, pentru a ști în orice moment care sunt stocurile de echipamente, medicamente și materiale sanitare de care dispune fiecare dintre cele șase unități medicale. Necesarul de echipamente, materiale sanitare, medicamente și aparatură medicală va fi mai întâi analizat de principiu de toți directorii spitalelor, apoi înaintat spre achiziție, în vederea gestionării situației impusă de epidemia de coronavirus.
În cazul în care Spitalul de Boli Infecțioase nu va mai putea face față numărului de pacienți, o parte dintre aceștia vor fi direcționați către Spitalul de Neurochirurgie.
Marius GAVRILESCU