Un deputat necunoscut iesenilor, da in judecata Primaria Iasi pentru ca nu i-a dat spatiu parlamentar, dupa ce a crapat tot cascavalul forfetar

0
102

Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi condamnă gestul imatur politic al parlamentarului de Iaşi Alexandru Kocsis (deputat din partea formaţiunii Forţa Dreptei) care s-a arărat nemulţumit de răspunsul primit de la autoritatea locală cu privire la alocarea unui spaţiu pentru a deschide un cabinet parlamentar în municipiul Iaşi . Mai mult, printr-un gest de imagine, acesta apelează la instituţiile statului pentru a primi acest spaţiu, în condiţiile în care, inclusiv prin Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, se specifică faptul că oricare parlamentar poate închiria un spaţiu şi de la alte entităţi pentru a-şi desfăşura activitatea parlamentară în circumscripţia în care a fost ales. Practic, prin atitutidinea sa publică, deputatul Kocsis demonstrează că nici măcar nu cunoaşte legislaţia în domeniu, deoarece la art. 38 alin. (5) din legea amintită mai sus se specifică faptul că „În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de către autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice”.
Aflat la jumătatea mandatului de parlamentar, deputatul Forţa Dreptei ar fi putut încă din anul în care a fost ales să-şi deschidă un cabinet parlamentar în municipiul Iaşi, în condiţiile în care, la alin. (8) din aceeaşi lege, se precizează că toate cheltuielile aferente funcţionării cabinetului sunt asigurate din suma forfetară: „Chiria aferentă spaţiilor, cheltuielile de întreţinere, drepturile băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigură din suma forfetară pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare alocată deputatului sau senatorului”.
În aceeaşi ordine de idei, precizăm că, aşa cum prevede şi legislaţia în vigoare, la nivelul municipiului Iaşi există Comisia pentru repartizarea spaţiilor către O.N.G.-uri, asociaţii şi partide politice, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 100/2021, din care fac parte patru consilieri locali, dintre care unul este preşedinte, plus 2 supleanţi, secretarul general al Municipului Iaşi, precum şi doi funcţionari din cadrul Primăriei, plus un supleant. Pentru buna informare a opiniei publice, cererea de alocare a spaţiului este analizată de Comisie şi, în funcţie de disponibilul de spaţii corespunzătoare, se propune către plenul Consiliului Local aprobarea închirierii spaţiului.
Propunerea Comisiei este analizată în plenul Consiliului Local, singurul care are atribuții cu privire la aprobarea încheierii unor contracte de acest fel pentru această categorie de bunuri conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Am aflat cu surprindere și multă dezamăgire că un fost coleg de partid, domnul deputat Alexandru Kocsis, care a beneficiat de munca unei echipe întregi pentru a ajunge în Parlamentul României din partea Iașului, a depus plângere penală împotriva Primăriei întrucât nu a primit un sediu pentru biroul parlamentar. Nu știu cu cine s-a sfătuit domnul deputat, trecut de la PNL la Forța Dreptei, sau de câte ori a vizitat domnia-sa Iașul în cei aproape doi ani de mandat, pentru a cunoaște realitățile orașului nostru, dar îi aduc la cunoștință că există mai mulți parlamentari, de la toate partidele, inclusiv de la cele aflate la putere, care nu au primit încă un spațiu pentru a-și deschide propriile birouri parlamentare.
Deci nu este vorba nici de rea voință, nici de dușmănie politică, ci pur şi simplu situația patrimonială nu ne permite în momentul de față să răspundem pozitiv tuturor cererilor de acest fel. Iar repartizarea acestor spații se face nu prin dispoziția primarului, ci printr-o Hotărâre de Consiliu Local.
Fiindcă domnul Kocsis a devenit brusc atât de nerăbdător să se vadă cu ieșenii, îl întreb pe domnul deputat ce a făcut până astăzi pentru oamenii pe care îi reprezintă? Ce probleme grele ale Iașului a rezolvat, ce chestiuni arzătoare ale comunității ieșene a ridicat în Forul Legislativ, ce răspunsuri i s-au dat, ce soluții a propus domnia-sa? Pe scurt, care este, domnule deputat Alexandru Kocsis, proiectul dumneavoastră pentru Capitala Moldovei, proiect pe care doriți să-l implementați în cei patru ani de mandat ca reprezentant al ieșenilor?
”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Radu SEICARU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here