Deputatul PNL Marius Bodea, cel care anunţase în urmă cu ceva timp că va candida din partea PNL la Primăria Iaşi, şi-a anunţat demisia din partid. Demisia vine pe fondul ultimelor decizii luate la nivel central, de a-l aduce pe Mihai Chirica in partid si a-l sustine pentru un nou mandat la Primăria Iaşi.
“Decizia Biroului Politic Județean al PNL Iași din această seară este o mare palmă dată liberalilor, votanților acestui partid și a simpatizanților deopotrivă.
După ani de opoziție și revoltă împotriva lui Mihai Chirica, ca reprezentant ilustru al unei tipologii imorale de politician, vânzător de iluzii către populație, exponent al unui tip de politică desăvârșit pesedistă, fost vicepreședinte național al PSD, șef al filialei ieșene a PSD, ocupant tip de 18 ani sub domnia PSD la Iași a pozițiilor de Director Tehnic, Viceprimar și Primar, suntem puși în fața unei anomalii dezgustătoare de a-l susține, tocmai noi, liberalii, pentru un nou mandat.
Această decizie este, în esență, o declarație de dragoste pentru PSD din partea șefilor PNL și o recunoaștere a competenței acestui partid și a liderilor săi, după ce decenii la rând i-am criticat, și care ne acoperă cu un strat gros de rușine, ce în final ni se va fi dovedit fatal. Domnul Chirica este exponentul a tot ceea ce detestăm noi mai mult la pesediști: amoralitatea, incompetența, abuzul și sfidarea.
Astăzi, din păcate, livrăm liberalilor și românilor care ne-au votat un paradox radioactiv. Înscriem în PNL pesediști și alți colaboratori ai acestora, și îi mai și numim sau menținem în funcții, cu o viteză mai mare decât înscriem romani simpli, dornici să pună umărul la schimbarea României în bine.
După 22 de ani de apartenență la PNL, singurul partid politic în care am activat, în care m-am implicat și când partidul se zbătea la 7-8 la sută și nu găseam cui să îi dau bună ziua în sediul din Iași, fiind incontestabil unul dintre membrii asumați ai PNL Iași, cu rezultate politice și profesionale importante, aleg să îmi dau demisia din ceea ce a devenit astăzi organizația PNL Iași.
Nu mă voi înscrie în nici un alt partid, nu am acceptat nici o ofertă călduță pentru consolare, rămân dedicat Iașului și ieșenilor pe care i-am reprezentat cu onestitate și nu le voi tranzacționa încrederea lor în mine”, a spus Marius Bodea.
Marius GAVRILESCU