Consilierul USR Răzvan Timofciuc a solicitat ca primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, să facă publice toate deconturile pentru finanțările din bani publici alocate către Kasta Morelli. Fondatorul asociației Kasta Morrely este cercetat de procurorii DIICOT într-un dosar de trafic de minori. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii serviciului teritorial al DIICOT au efectuat ieri cinci percheziții vizând activitatea lui Morel Bolea și a asociațiilor fondate de acesta. La finalul acestora ei l-au reținut pe Morel Bolea pentru 24 de ore. ”În februarie, împreună cu colegii mei din USR, am blocat alocarea a 70.000 lei pentru această asociație. Cererea de finanțare a fost introdusă pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local, deși în spațiul public deja se știa despre declanșarea unei anchete penale de către DIICOT. Intenția de a continua finanțarea din bani publici a unei asociațiia asupra căreia planează astfel de suspiciuni este o dovadă de lipsă de empatie față de femeile care sunt victime ale abuzurilor”, a spus Răzvan Timofciuc. Răzvan Timofciuc face apel la conducerea Primăriei Iași să pună la dispoziția consilierilor locali și a opiniei publice toate deconturile pentru proiectele finanțate de către Municipalitate care au fost depuse de asociațiile fondate de Morel Bolea. ”Solicit realizarea unei expertize independente pentru a verifica modalitatea în care fiecare leu a fost cheltuit de către asociațiile controlate de către Morel Boldea, acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.[2] Este revoltător ca din banii publici să fie finanțate astfel de asociații care au devenit centre de exploatare sexuală și abuz psihologic”, a mai declarat Răzvan Timofciuc, consilier local USR Iași. Marius GAVRILESCU