Un colonel de jandarmerie a abuzat sexual o colegă poliţistă, cu care asigura ordinea la Sfânta Parascheva

0
103

Un colonel de jandarmerie a încercat să violeze o colegă de la Poliţia de Frontieră, în timp ce se aflau în misiune. Întâmplarea a avut loc în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2014. În timp ce se aflau în dispozitivul care asigura liniştea şi ordinea publică la sărbătoarea Sfintei Parascheva din Iaşi, colonelul Nelu Popovici, adjunctul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, ar fi încercat să îşi violeze colega, o poliţistă de la Poliţia de Frontieră. “Mi-a făcut ceea ce poate să facă mai rău un bărbat unei femei. Nu vreau să dau detalii, şi de jenă, şi de frica unor ameninţări, însă au fost foarte multe ameninţări, şi eu am probe în acest sens. Sunt martori, preoţi, enoriaşi, poliţişti, care au văzut ce mi se întâmplă. Mi-este frică şi pentru mine, şi pentru familia mea“, a spus victima. Acum, omul legii este cercetat de Parchetul Militar Iaşi, într-un dosar în care au fost audiate deja în jur de 100 de persoane, majoritatea jandarmi sau poliţişti care se aflau în noaptea respectivă la Mitropolie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here