Mozaic

Un cadou inedit de Ziua Îndragostiţilor: Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie!

By Redacția

February 13, 2017

Ştiai că majoritatea cuplurilor suferă realmente din cauza lipsei de atenţie reciprocă? Trăim într-o epocă a vitezei, în care suntem distraşi de tot felul de lucruri şi uităm efectiv să petrecem mai mult timp cu persoana iubită şi să întreţinem „focul” pasiunii.

Stăm peste program la serviciu, ne concentrăm atenţia pe creşterea copiilor, pe îngrijirea casei, petrecem mult prea mult timp pe Facebook, iar timpul special petrecut cu partenerul, în care să ne împărtăşim sentimentele şi visele, tinde să fie către zero. În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, trendul de a petrece tot mai puţin timp de calitate cu persoana iubită dăunează nu numai relaţiilor actuale, dar vor fi afectate, prin puterea exemplului, şi cuplurile generaţiilor viitoare. “Copiii noştri vor crede că e ceva firesc să acordăm mai puţină atenţie persoanei iubite, că e ceva normal ca mami şi tati să se privească rar în ochi, să se îmbrăţişeze şi vor prelua modelul parental. De ce? Pentru că noi le-am indus, prin puterea exemplului, această atitudine”, afirmă profesorul de yoga acreditat internaţional.

Mai mult, specialistul consideră că atenţia este mult mai puternică decât credem noi, este o “unealtă energetică” care schimbă percepţii, schimbă realităţi, iar acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo se duce energia şi de acolo culegem roadele. Îmbucurător este că există suficient de multe cupluri care au conştientizat că nu mai acordă suficientă atenţie în relaţie, iar un număr considerabil de perechi au început să apeleze la o nouă metodă de re-captare a atenţie, foarte apreciată şi practicată în Occident, şi anume YOGA ÎN PERECHE.

Ce exerciţii de yoga putem face cu persoana iubită?

1. Respirăm împreună! “Pentru restabilirea conexiunii emoţionale între parteneri, în prima fază putem experimenta respiraţia. După aproximativ 5 minute, se creează o conexiune subtilă între cele două persoane, până la momentul în care, practic, ajung să simtă palpabil impactul asupra celuilalt şi chiar să trăiască ceea ce trăieşte celălalt, într-un stadiu mai avansat, de empatie. Armonia există în fiecare dintre noi şi o putem readuce prin minte, emoţii şi respiraţie. Puterea ”rapport-ului” prezentat în tehnicile de NLP (programare neuro lingvistica), începe odată cu respiraţia, cu sincronizarea acesteia, între parteneri. Ochi în ochi şi respirând în acelaşi timp pe o muzică relaxantă, este un cadou incredibil pe care ni-l putem face unul celuilalt, generând o deschidere, la nivel de suflet, extrem de profundă şi o apropiere caldă, reconfortantă, dar mai ales sinceră, căci ochii sunt oglinda sufletului nostru”, afirmă profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.

2. Medităm împreună! “Ne putem ţine de mâini, în timp ce stăm faţă în faţă, aşezaţi în poziţie de meditaţie sau aşezaţi pe două scaune. O muzică de fond relaxantă poate aduce un plus de valoare acestui moment, în care ne conectăm unul cu celălalt, ţinând ochii deschişi la început. Mai apoi, închizând ochii, facem totul posibilul să simţim prezenţa celuilalt. Chiar dacă nu credem, nu ştim sau nu vedem, câmpul vibraţional emanat de inima noastră tinde să îl cuprindă, să îl învăluie pe cel ce ne stă înainte”, crede Dana Ţupa.

3. Posturi fizice pe care le putem face împreună cu partenerul. “Cunoscută ca şi yoga în pereche sau acro yoga, cei doi îşi încredinţează unul celuilalt fiecare mişcare, stabilind astfel încredere, armonie şi sinceritate. Pe lângă beneficiul de a face împreună mişcările, de a petrece timp de calitate, de a fi un explorator atent al tău şi al partenerului, acest tip de yoga are beneficiul dat de mişcarea, forţa şi graţia aduse de posturile corporale, care adeseori necesită flexibilitate, musculatură fermă şi depăşirea cercului de confort personal”, conchide profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.

Dana Tupa este primul Expert Yoga Teacher din România care s-a acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maestri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat cu Tony Robbins şi Chloe Madanes, Strategic Interventions. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, îl consideră Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.

Aida POPA