Bărbatul a supraviețuit miraculos, după ce, pe 7 octombrie, a căzut de la etajul al nouălea al unui zgârie-nori din Jersey City, SUA, de la o înălțime de 33 de metri înălțime, și a aterizat pe un BMW. Dus de urgență la spital, cu răni grave, americanul a fost externat la sfârșitul anului trecut, scrie New York Post.
„A căzut pe o mașină și a intrat prin trapa plafonului. A ieșit de acolo și s-a prăbușit pe trotuar. A încercat să se ridice, dar n-a reușit, a rămas jos până la sosirea ambulanței. A spus doar atât: «Lăsați-mă în pace, vreau să mor». Avea o mână ruptă, dar era conștient, se mișca”, a relatat un martor la momentul incidentului.
Medicii au reușit să-i salveze viața. Bărbatul a fost internat aproape trei luni, de pe 7 octombrie până pe 31 decembrie, și a suferit mai multe intervenții chirurgicale.
Purtătorul de cuvânt al Jersey City, Kimberly Wallace-Scalcione, a confirmat pentru New York Post: „A supraviețuit și a fost externat la sfârșitul lunii decembrie”. Oficialul nu a oferit nicio informație despre identitatea individului. Unul dintre motive: se pare că, de fapt, a vrut să-și ia viața. Prin urmare, conform unei legi federale din SUA, numele lui nu poate fi publicat. Wallace-Scalione a confirmat doar că „starea lui este stabilă”.