Național

UMF Cluj interzice accesul absolvenților nevaccinați la festivitățile de absolvire

By Redacția

July 03, 2021

Liga Studenților (LS IAȘI) critică Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca pentru decizia arbitrară de a restricționa accesul absolvenților nevaccinați împotriva covid-19 la cursurile festive pentru promoția 2021 și solicită instituției să permită accesul acestora la manifestările organizate măcar pe bază de test antigen rapid sau de teste rapide pe bază de probă din salivă, decizia universității fiind mult mai restrictivă decât prevederile HG 636/2021 care reglementează în prezent condițiile de organizare a evenimentelor pe parcursul stării de alertă.

Totodată, Liga Studenților critică atitudinea reprezentanților aleși ai studenților în structurile de conducere și a organizațiilor studențești din UMF Cluj care au susținut decizia instituției de învățământ în loc să se lupte pentru reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale tuturor studenților.

Reprezentanții UMF Cluj au refuzat să pună la dispoziția proaspăților absolvenți deciziile Consiliului de Administrație prin care s-a decis modalitatea de organizare a cursurilor festive, susținând că restricționarea accesului absolvenților nevaccinați a fost decisă de Prefectura Cluj și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

În urma repetatelor verificări telefonice realizate atât de Liga Studenților (LS IAȘI), cât și de absolvenți ai promoției 2021, cele două instituții au negat că s-ar fi luat vreo decizie la nivelul acestora, susținând că decizia de a nu permite accesul studenților nevaccinați aparține exclusiv conducerii UMF Cluj-Napoca, asta în timp ce normele prevăzute prin HG 636/2021 – anexa 3 pentru organizarea evenimentelor pe parcursul stării de alertă prevăd în mod expres că accesul se realizează pe bază de vaccin, test PCR sau test antigen.

Studenții din UMF Cluj-Napoca ne-au contactat în mod repetat cu privire la faptul că sunt discriminați de către conducerea instituției și că li se ia bucuria de a participa la cursul festiv de la ciclul de studii absolvit. Din păcate, reprezentanții lor aleși i-au ignorat, deși normele legale în vigoare prevăd în mod clar posibilitatea ca persoanele nevaccinate să poată intra pe bază de teste la evenimentele mari, deși în România vaccinarea împotriva covid-19 nu este obligatorie, fiind un act pur voluntar, fiind totodată interzisă de lege condiționarea în vreun fel a cetățenilor de realizarea unei proceduri medicale. Reprezentarea drepturilor și intereselor legitime ale studenților nu presupune o dictatură a majorității asupra minorității protejate de drepturile fundamentale garantate de Constituție.” a declarat Matei Pieca, purtător de cuvânt Liga Studenților (LS IAȘI).

Aida POPA