Anchete

Ultimele locomotive cu abur ale Iaşului, securizate cu gard de sârmă. Ţarcuri pentru epavele unui patrimoniu furat

By Redacția

December 13, 2016

Cele două locomotive cu abur din depoul CFR Iaşi, vor fi protejate cu garduri de 6 metri înălţime. Iniţiativa este una tardivă, aplicată parcă în bătaie de joc, în condiţiile în care aceste locomotive incluse în patrimoniul naţional nu mai deţin nicio piesă originală, ambele fiind doar nişte biete carcase ruginite Locomotivele cu abur din depoul CFR Iaşi beneficiază, după 27 de ani de abandon şi descompletări succesive, de o atenţie deosebită din partea şefilor Regionalei CFR Iaşi. Grija acestora faţă de soarta mastodonaţilor de fier de sub pasarela pietonală s-a tradus prin incercarea fără noimă, de a pune aceste locomotive in conservare, in ţarcuri de plasă metalică inalte de 6 metri. “Au cumpărat plasă şi le face gard de 6 metri. Au adus ţevi de 7 metri, un metru in pămant şi 6 metri in afară, ca să facă ţarc la locomotivele alea care au mai rămas”, a declarat un ceferist pentru Evenimetnul. Prima locomotivă care a beneficiat de un astfel de serviciu este locomotiva cu abur tip 50469, construită în 1930, clasat in tezaurul national prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2686/31.07.2000, urmand ca acelasi lucru sa se intample si cu cealalata locomotiva cu abur seria 150-1028 (an de fabricaţie 1943) unicat, construită la Machinenbaum- Germania.

Ultimul şuierat al locomotivelor cu aburi Prin neglijenţa faţă de propriul patrimoniu, reprezentanţii Regionalei CFR Iaşi au făcut ca in acest moment, cele 2 locomotive cu aburi să fie degradate in proporţie de 90 la sută. In conformitate cu legea privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, reprezentanţii CFR Iaşi trebuiau să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a locomotivelor, să le asigure securitatea şi să inştiinţeze in termen de 5 zile, Direcţia de Cultură, in cazul constatării unui pericol iminent de distrugere sau de degradare gravă a acestor bunuri. Ei bine, un astfel de lucru se incearcă acum, cand aceste bunuri de patrimoniu nu mai sunt bune nici măcar să mobileze depoul cu vechile lor osii. Printre cele 71 de locomotive declarate Piese de Muzeu şi trecute in categoria Tezaur un număr de 4 figurau ca fiind in Depoul Iaşi, respectiv locomotiva cu abur seria 150-1028 (an de fabricaţie 1943) unicat, construită la Machinenbaum- Germania (există inepou, fiind devastată, descompletată şi distrusă in proporţie de 90%), locomotiva cu seria 230098, construită inanul 1919 la Schwartzkopff in Germania- locomotivă unicat, tăiată şi vandută la fier vechi in cursul anului trecut, după cum susţin angajaţii din Depoul Iaşi, locomotiva seria 50.469, ultima locomotivă din seria 50.000 adusă in Romania de la AEG Berlin, acolo unde a fost fabricată in anul 1930, şi locomotiva 150.1120, fabricată in anul 1943 de Henschel-Sohn Kassel, unicat-captură de război, dusă in Depoul Suceava, degradată in proporţie de 90%.

In anul 2013, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Cultură şi ai Complexului Muzeal Мoldova au efectuat un control la depoul CFR pentru a vedea care este starea de conservare a locomotivelor cu aburi, in vederea actualizării fişelor şi expertizelor, ocazie cu care au constatat faptul că la faţa locului se găsesc remizate doar locomotivele cu seriile 50469 şi 230098 inscrise in Patrimoniul Cultural Naţional. Cu toate acestea, nimeni nu a facut vreo sesizare sau vreo cercetare asupra conditiilor inj care au disparut aceste bunuri de patrimoniu. La nivel naţional există inregistrate la acest moment un număr de 34 de locomotive cu aburi, multe dintre ele afandu-se in patrimoniul unor instituţii publice sau in proprietatea unor societăţi comerciale cu capital privat, rezultate din procesul de reorganizare a SNCFR din perioada 1997-2000.

sursa: Evenimentul