Sâmbătă după-amiaza, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis restricționarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri.
Masura celor 5 metri
De asemenea, s-a decis că membrii Guvernului și oficiali de rang înalt din instituțiile aparținând sistemului național de securitate și apărare pot ieși din izolare.
Aceștia au, însă, souă obligații: păstrarea distanței de cel puțin cinci metri față de alte persoane care nu se află în izolare și obligativitatea portului măștii de protecție, exclusiv pentru exercitarea obligațiilor expres prevăzute de Constituție și strict pe durata exercitării acestor obligații.
Situatia cazurilor de COVID-19 pe teritoriul Romaniei
Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 102 cetățeni care au contactat virusul, șase sunt declarați vindecați și au fost externați.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună, cu excepția bărbatului internat la spitalul Victor Babeș, care a prezentat complicații, dar a cărui stare este ameliorată.
Situația pe județe/municipiul București a cetățenilor infectați cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: București (31), Timiș (11), Hunedoara (14), Constanța (7), Iași (5), Caraș-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Brașov (2), Mehedinți (2), Mureș (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamț (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galați (1), Maramureș (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) și Ilfov (1).
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Marius GAVRILESCU