Cei mai multi ieseni trecuti de anii tineretii au auzit de Lisman, celebrul “gunoier”, “cersetor” sau “batran nebun” care a colindat Iasul in lung si-n lat carand in spatele sau obiecte adunate de la gunoi, pe care altii nu le-au mai gasit folositoare. Culmea, acest Lisman Arabul, asa cum i se mai spunea din cauza carpelor infasurate in jurul capului si care toata viata lui cautase prin gunoaie, chiar reusise sa stranga o avere impresionanta, scrie BZI.ro.
Acest personaj invaluit de mister inca din timpul vietii sale este cunoscut mai mult din povesti si legende urbane. Se spune ca, in anii tineretii sale, era profesor de matematica la o scoala din Iasi, insa in urma unui soc psihic suferit dupa moartea fiului sau a ajuns “nebun”, asa cum povestesc cei care isi amintesc de el. Acesta mai avea un frate, celebru si el, care era profesor universitar ce se bucura de un deosebit respect in societate. Odata cu trecerea anilor, acel “batran nebun” nu mai era chiar atat de nebun in ochii lumii. Copiii au schimbat sacaielile provocatoare si injuraturile cu strigari incurajatoare vazandu-l dupa ani si ani cum cara acele greutati imense cu puteri parca supraomenesti. Multe din lucrurile adunate de prin gunoaie le vindea la talciocul care se organiza saptamanal la nici 500 de metri de baraca sa. Cu banii castigati, Lisman si-a cumparat o scroafa, iar aceasta a facut pui, care s-au tot inmultit.
Au ras de el pana a castigat respectul tuturor
Lisman si-a tarat in spate greutatile vietii, iar in timp a ajuns exemplul omului muncitor care isi vede de treaba sa. Cei care l-au cunoscut spun ca oamenii au ras de el, nu doar copiii, dar odata cu trecerea anilor, lucrurile s-au schimbat. Legenda spune ca, la moartea batranului Lisman, intr-un cufar incuiat si ascuns bine in “casa stramba” cu doua etaje, a fost gasita o suma impresionanta de bani, la modul ca acel cufar era plin cu bancnote si metale pretioase. Un detaliu surprinzator al ultimilor ani de viata ai “gunoierului” a fost o mostenire ramasa de la o ruda. Batranul Lisman era singurul mostenitor al unui teren din dealul Bucium evaluat la acea vreme la cateva sute de mii de euro. Batranul care si-a pus toata viata lui greutati in spate a murit in “casa stramba” cu o avere impresionanta despre care doar el stia.
Si daca averea nu a lasat-o nimanui, a luat-o statul nostru “corect”, nu? 🙂
daca avea averea pe care o avea si terenul ala, de ce nu le-a vandut ca sa aiba o viata mai buna?