Ucidere din culpa in cartierul Visoianu! Un băiat a căzut de la etajul 9 al unui bloc din cartierul de la marginea Iasului

0
126

Un băiat de 13 ani a căzut, aseară, de la etajul 9 al unui bloc din cartierul Vișoianu, din municipiul Iași. La fața locului s-au deplasat echipaje de la SMURD și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Medicii au efectuau manevre de resuscitare, dar copilul deja murise. Băiatul era din Republica Moldova și locuia cu mama și fratele lui în cartierul Vișoianu. Potrivit primelor informații, băiatul ar fi rămas câteva minute singur în casă deoarece mama a însoțit celălalt frate până la lift.
În dispeceratul 112 s-a primit un apel pentru un copil căzut de la înălțime. Am trimis acolo echipajul Terapie Intensivă SMURD care a găsit adolescentul de 13 ani căzut de la etajul 9 în stop cardio-respirator din traumă, cu multiple fracturi. S-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate însă fără rezultat. Medicul a declarat decesul și a anunțat poliția care urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs acest tragic accident”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, iar cercetările continuă.

Marius GAVRILESCU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here