Cultură

“Trilogia 1918” – spectacol în turneu, la Uzina cu Teatru din Iasi

By Redacția

November 19, 2018

Trilogia 1918 ajunge la Uzina cu Teatru in zilele de  21, 22, 23 noiembrie,a  de ora 19:30. Spectacolele fac parte dintr-un turneu organizat de Stagiunea de Teatru Politic în colaborare cu Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iași.

Anul 2018 aduce aniversarea a 100 de ani de la așa-numita „Mare Unire”. În cadrul mai multor episoade, cu participarea unui istoric (Mihai Burcea) și a unei teoreticiene (Veronica Lazăr), ne propunem să cercetăm și să aducem în discuție perspective alternative la istoria oficială și să provocăm o dezbatere despre contextul, urmările și semnificațiile evenimentelor din 1918.

Miercuri, 21 noiembrie, ora 19:30 – Alta istorie nu se putea scrie!

Primul episod, „Altă istorie nu se putea scrie”, pornește de la deconstrucția narațiunilor dominante asupra evenimentelor din 1918, perspectiva „naționalistă”, care susține necesitatea intrării în război pentru realizarea unirii, respectiv perspectiva „imperialismului”, care consideră unirea, cel puțin în parte, drept agresiune imperială. De-asemenea, spectacolul își propune să discute despre puncte de vedere marginale sau nepopulare asupra evenimentelor din 1918, în special despre efectele primului război mondial asupra majorității populației.

Text: Mihaela Michailov, cu: Katia Pascariu, Alexandru Potocean si participarea lui Mihai Burcea si a Veronicai Lazăr. Scenografia: Mișa Dumitriu și Alex Horghidan, iar regia: David Schwartz

Joi,  22 noiembrie, ora 19:30 – N-a fost razboiul nostru!, dupa un text de Mihaela Michailov

Cel de-al doilea episod, „N-a fost războiul nostru”, se concentrează pe situația socială și economică din România deceniului II al secolului XX, pe schimbările provocate de Primului Război Mondial și pe impactul acestor evenimente istorice asupra femeilor, din diferite clase sociale. Printre altele, sunt juxtapuse mărturiile militantei socialiste Ecaterina Arbore cu notele de jurnal ale Reginei Maria.

In distributie :Mădălina Brândușe, Alice Monica Marinescu, Mihai Burcea s Veronica Lazăr. Scenografia: Mișa Dumitriu și Alex Horghidan, iar regia: David Schwartz

Vineri,  23 noiembrie, ora  19:30 – Razvratitii, dupa un text de Mihaela Michailov

Perioada din jurul Marii Uniri de la 1918 a fost una de mari frământări sociale – revolte, greve și inițiative de rezistență, care au fost, în cea mai mare parte, reprimate brutal de autorități. „Răzvrătiții”, cel de-al treilea episod, vorbește despre mișcări de revoltă și de protest ale muncitorilor și țăranilor, precum și despre mecanismele și formele de represiune cu care au fost întâmpinate de instituțiile statului român.

In distributie: Alex Călin, Katia Pascariu, Andrei Șerban, Mihai Burcea si Veronica Lazăr. Scenografia: Mișa Dumitriu și Alex Horghidan, coregrafia: Paul Dunca, regia: David Schwartz.

Intrare liberă, în limita locurilor disponibile. Intrarea se face pe bază de invitație eliberată de Agenția Teatrală (0232 255999).

Aida POPA