Primăria Iași are în plan construirea a trei poduri auto şi pietonale peste Bahlui în cartierele Alexandru cel Bun şi Dacia. Podurile vor fi din beton armat şi vor fi amplasate în zonele str. Sarmisegetuza – Zimbru (două benzi de circulaţie), str. Sarmisegetuza – Arcadia, ştrand (două benzi de circulaţie) şi în prelungirea bld. Dacia (4 benzi de circulaţie), informează „Ziarul de Iași”.
În prima fază, municipalitatea a lansat licitaţia pentru proiectarea celor trei obiective. Acestea au fost incluse atât în Planul Urbanistic General, cât şi în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, documente strategice ale Iaşului aflate în curs de aprobare. În caietul de sarcini aferent licitaţiei de proiectare se arată că podurile trebuie construite pentru a asigura traficul auto pietonal din zona mal stâng Bahlui şi mal drept, respectiv cu Spitalul Arcadia, cartierul Cicoarei şi varianta de centură Miroslava.
Podul din zona str. Sarmisegetuza – Zimbru va avea două benzi de circulaţie de câte 3,5 m şi două trotuare. Podul din Dacia va fi prevăzut cu patru benzi carosabile de câte 3,5 m şi, de asemenea, două trotuare. Reprezentanţii municipalităţii spun că prin construirea podurilor vor fi evitate pericole reprezentate de obturarea albiei râului Bahlui, de inundaţii în caz de viituri sau de posibile accidente în care ar putea fi implicaţi pietoni ce utilizează punţi improvizate.