Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, care a a fost depistat încălcând regimul juridic al circulaţiei rutiere. În ziua de 05 mai a.c., în jurul orei 21.30 , în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei pentru a ieşi din ţară, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz şi o remorcă, ambele înmatriculate în R. Moldova, V.G., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 31 de ani. La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, valabil pentru categoriile “B”, “BE” şi “CE. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, politistii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals și că V.G. figurează în bazele de date ale autorităților din R. Moldova ca fiind posesor de permis de conducere valabil doar pentru categoria “B”. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetăţean din R. Moldova ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 250 de euro. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri private şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Marius GAVRILESCU