Ziua Nationala a Romaniei va fi marcată al Iaşi de mai multe evenimente care se vor petrece în Piaţa Unirii şi pe b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt. În Piaţa Unirii, manifestările vor începe la ora 10.00 printr-un concert de muzică populară cu artişti ieşeni, din alte zone ale ţării şi chiar de peste Prut. Manifestările oficiale vor începe în jurul orei 11.00, cu un Te Deum, depuneri de coroane, discursuri şi parada militară. Concertul de muzică populară va continua după ora 12.00. „Suntem în negocieri cu Daniela Condurache, Ştefan Pintilie, Claudia Martinică, Ştefan Diaconiţa, Iurie Levcic din Cernăuţi şi Ion Palade din Republica Moldova. Intenţionăm să facem din nou masa tradiţională de Ziua României, aşa cum s-a făcut şi în anii precedenţi, cu circa 5000 de porţii de fasole cu cârnaţi”, a spus primarul Mihai Chirica. La ora 17.00 vor debuta manifestările de pe pietonalul Ştefan cel Mare, cu această ocazie fiind deschise sărbătorile de iarnă la Iaşi, prin aprinderea iluminatului festiv, deschiderea Târgului de Crăciun şi Orăşelului Copiilor.
„La ora 17.30 ne vom deplasa în faţa Palatului Culturii pentru a arbora drapelul României, împreună cu Garnizoana Iaşi, după care ne vom întoarce la Primăria Iaşi, acolo unde va avea loc o recepţie dedicată Zilei Naţionale a României. Cu această ocazie va fi introdus şi Premiul Marii Uniri, un premiu care va fi acordat cu prilejul fiecărui 1 decembrie, după o jurizare ce va fi făcută în cadrul Comisiei de Cultură. Acest premiu poate viza o persoană sau o instituţie care s-a făcut remarcată printr-un lucru deosebit care s-a întâmplat în acest an. Intenţionăm să acordăm şi titluri de cetăţean de onoare”, a declarat Mihai Chirica. (M.G.)