Se ştie că istoria este scrisă exclusiv de învingători, ea este doar varianta lor subiectivă a faptelor şi a întâmplărilor reale. Pentru a se mula cât mai bine pe adevărul (lor) istoric, învingătorii îşi modelează şi biografia, utilizând un soi de Photoshop eroic.
Liderii comunişti, care au condus România aproape jumătate din cei 100 de ani care au trecut de la revoluţia bolşevică din octombrie, nu fac excepţie de la această regulă: şi-au retuşat biografiile astfel încât să apară proiectaţi într-o lumină eroică, revoluţionară. Ei “n-au precupeţit niciun efort” în lupta lor, deşi au fost (spun ei) supuşi celor mai inumane tratamente de “ticălosul regim burghezo-moşieresc”.
Cărţile poştale din care reproducem fragmentele de mai jos au făcut parte dintr-un fond documentar al CC al PCR, unde au fost depuse, benevol, de către luptătorii comunişti, spre neuitarea sacrificiului ce-au făcut pentru propăşirea etc. etc. După întâmplările din decembrie 1989, fondul cu pricina a trecut în custodia Bibliotecii Academiei Române, apoi în custodia unei alte instituţii, scrie Mediafax.
În biografia oficială (în fapt o ficţiune eroică) a luptătorilor comunişti, la loc de mare cinste stau stadiile pe care le-au petrecut în temniţele şi în lagărele în care au fost aruncaţi, pentru crezul lor, de “bestiile reacţionare şi retrograde”. În acele temniţe, adevărate “universităţi” ale luptei de clasă, fruntaşii comunişti au fost împilaţi, asupriti, chinuiţi.
Unul dintre lagărele cel mai des evocate în biografiile cosmetizate ale comuniştilor este cel de la Târgu Jiu.
Acolo şi-au efectuat stagiul, printre alţii, Ion Popescu-Puţuri, Ion Gheorghe Maurer, Atanase Joja, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici şi, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, cel mai iubit fiu al poporului – Nicolae Ceauşescu.
Unde intervine mistificarea? Aflăm din cărţile poştale expediate de Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, soţiei sale, Marioara, mama vitregă a aceluiaşi Ion Iliescu. Alexandru Iliescu a beneficiat şi el de un sejur în lagărul de la Târgu Jiu, în 1941. Iată cum decurgea o astfel de “internare” şi care erau condiţiile de “detenţie” (transcrierea respectă grafia autorului misivelor):
Haihui, în căutarea unui loc liber într-un lagăr:
21 iulie 1940
“Dragă Marioară, află că eu sunt în drum spre Miercurea Ciucului…”
22 iulie 1940
” (…) la Miercurea Ciucului nu a mai fost loc, aşa că nu m-a primit. Astăzi mă prezint la Siguranţa din Ploieşti, ce o să fie mai departe nu ştiu…”
Cazare în lagărul de tranzit din Caracal:
25 august 1940
“Dragă Marioară, eu am nevoie de indispensabili lungi şi de flanele călduroase, de o şapcă, de pardesiu, pantofi, pastă de dinţi. Alimente: şuncă, salam, dacă în caz că vii tu îmi poţi aduce şi ceva dulciuri.”
18 octombrie 1940
“Dragă Marioară, am fost foarte mulţumit de venirea ta la mine, am regretat numai că am stat puţin de vorbă cu tine şi cu Ionel… Aş avea nevoie de o pătură mai călduroasă, un cearceaf şi o pernă…”
20 ianuarie 1941
“Dragă Marioară, voi ştiţi că eu tot timpul am luptat ca tot poporul muncitor din România să aibă o viaţă mai bună. Am fost împotriva acelora care fură munca poporului, trăind în lux şi desfrâu. În fiecare zi mă uit de zeci de ori la fotografia voastră care o ţin pe o mescioară la capul patului şi gândurile mele vă îmbrăţişează cu toată dragostea. Te rog nu uita şi trimitem butoni de camaşe şi ce oi mai putea. Complimente la toţi cei care întreabă de mine…”
21 ianuarie 1941
“În primul rând am nevoie de cărţi de cetit, o pereche de pantaloni mai lungi. Alimente de dietă, adică mai mult brânzeturi, zahăr, lămâi. Tonicul ce mi l-ai trimis mea făcut foarte bine…”
29 ianuarie 1941
“Dragă Marioară, nu ţe-am răspuns telegrafic pentru că cu 2 zile mai înainte ţi-am trimis o c.p. Sunt foarte îngrijorat de Ionel, nu-mi scrii de ce boală e bolnav…”
18 februarie 1941
“Dragă Marioară, astăzi e o săptămână de când ai plecat de aici (…) Am aşteptat poate îmi trimiţi rufele (…) Află că de la Olteniţa am primit 2 colete cu slănină afumată e un deliciu (…) Ionele, cum mergi cu limba franceză şi germană? Învaţă bine că când oi veni acasă să mă înveţi şi pe mine (…)”
20 februarie 1941
“Dragă Marioară, am primit coletele ce mi le-ai trimis împreună cu rufele spălate care sunt pe listă. Am primit şi de la Olteniţa 2 colete, una cu şuncă şi alta cu prăjituri (…) îmi pare bine că Ionel învaţă bine limba franceză şi cred că o să înveţe şi pe cea germană, dar 2 limbi sunt greu de învăţat deodată (…)”
23 februarie 1941
“Dragă Marioară, Te rog dacă poţi fă-mi un abonament la Universul pentru aici (…)”
6 martie 1941
” (…) Ionele scrisoarea primită din partea ta mea procurat mare bucurie că rândurile ce le mai primesc de la voi îmi mai procură câteva momente fericite. Ştiu cât de greu vă este fără mine, dar tăticule eu vă rog să nu vă pierdeţi curajul şi demnitatea de fii ai poporului român. Eu sunt foarte mulţumit de faptul că băieţii mei sunt copii deştepţi şi cuminţi şi că mama lor este o adevărată fiică a poporului şi face totul ca să suporte aceste greutăţi apărând sănătatea copiilor şi demnitatea familiei (…)”
14 martie 1941
” (…) Sunt foarte îngrijorat de sănătatea ta, te rog să te îngrijeşti ca să nu rămână copii pe drumuri, îmi face impresia că sunt şacali care urmăresc distrugerea fizică a ta şi a mea, tu ştii proverbul «până la Dumnezeu te omoară sfinţii» sau «fereştemă doamne de prieteni că de duşmani mă feresc singur» (…)”
18 martie 1941
“Dragă Marioară, îmi pare bine că mi-ai reparat ceasul, cu prima ocazie când o să vii la mine să mi-l aduci. Ce mai face copiii, mie tare dor de voi (…) Dragă Marioară, tu eşti destul de inteligentă şi cred că mă cunoşti destul de bine, ca să ne păstrăm cinstea şi demnitatea trebuie să suportăm cu răbdare toate necazurile cari s-au abătut asupra noastră. Căci după furtună vine şi vreme bună (…)”
Peste ceva vreme, Alexandru Iliescu avea să ajungă la destinaţia finală, în odiosul lagăr de la Târgu Jiu de unde, între două şedinţe de “tortură”, omul scria acasă:
30 martie 1941
“Aici aerul e mai curat ca la Caracal. Trimitem ceva piese de teatru de Caragiale şi ceva cântece populare. Ionel ce mai face, cum mai merge cu şcoala?”
25 aprilie 1941
“Dragă Marioară, eu cu sănătatea o duc bine şi te rog şi pe tine nu descuraja şi cu fruntea sus şi cu demnitatea dreaptă cu greutăţile şi ai grija copiilor, că o să vie şi ziua când o să fiu iar în mijlocul vostru şi să fim iar fericiţi (…)”
8 mai 1941
“Dragă Marioară, am primit c.p. a ta din 5.V şi mă bucură faptul că sunteţi sănătoşi cu toţii, de asemenea îmi pare bine şi sunt foarte mulţumit că-mi scrii că Ionel se pregăteşte pentru a obţine premiul I (…)”
12 mai 1941
“Dragă Marioară, m-a surprins foarte mult a 2-a carte poştală ce mi-ai scris-o în ziua de 7 c. Se vede că prima ai scris-o mâhnită că nu primeşti răspuns de la mine, iar a doua după ce ai primit răspunsul meu (…) Nu ştiu de ce te-a indignat aşa de mult scrisoarea mea, dar îmi închipui că ai scris-o în moment de supărare şi fără să te gândeşti bine. De aceea nici nu o iau în serios, căci după felul cum ai scris ar trebui să nu-ţi răspund (…) Dragă Marioară, eu când îţi scriu, fiecare cuvânt corespunde cu tot ceea ce simt eu şi în ramele unei cărţi poştale (…)”
14 mai 1941
“Dragă Marioară, Ionel ce mai face, afară de limba franceză şi germană, mai trebuie să se joace şi el cu copiii în fiecare zi, dar să nu stea prea mult pe stradă (…)”
18 mai 1941
“Am primit coletul: brânză, prune, zahăr, 2 lămâi şi un caiet. În ce priveşte medicamentele, tu spui că nu-mi poţi procura, aici am mai găsit (…)”
“În privinţa hainelor ar trebui să mai aştepţi să viu eu pentru că fără măsura mea nu le poate face şi pe astea aş vrea să le fac la două rânduri. Dacă poţi, mai trimite-mi neapărat acel tonic pentru întărirea unghiilor, ce ai făcut cu sandalele?”
23 mai 1941
“Dragă Marioară, Alimentele au sosit bine şi rufele au fost în colet: cămăşi şi indispensabili (…) Brânza a fost bună dar prea sărată pentru mine (…) dacă poţi mai procură ceva unt, caşcaval (…) După urma acestui război nu numai noi suferim ci milioane de oameni (…) Eu am luat atâtea medicamente că m-am constipat, deci adu-mi nişte sare amară (…)”
9 iunie 1941
” (…) Afară de ce ţi-am cerut în scrisorile trecute, mai trimite- mi: lame de ras, săpun de bărbierit şi pastă de dinţi (…)”
14 iunie 1941
“Dragă Marioară, M-am simţit aşa de bine între voi şi prezenţa copiilor mi-a procurat atâta emoţie că multe lucruri am uitat să ţi le spun. Ionel şi Crişan (fratele vitreg al lui Ion Iliescu, n.a) au crescut ca din apă plini de vigoare, sănătoşi şi frumoşi şi deştepţi, într-un cuvânt familia mea e tocmai aşa cum am dorit-o (…)”
Cine doreşte, poate face o comparaţie între lagărele în care au fost internaţi comuniştii şi lagărele pe care aceştia din urmă le-au pus la dispoziţia celor care au câştigat, de fapt, alegerile din 1946. Sighet, Canal, Aiud, Piteşti, Poarta Albă, Jilava, Ocnele Mari, Mislea şi încă, şi încă, pe unde-au trecut Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Valeriu Gafencu, Petre Ţuţea, parintele Gheorghe Calciu, Nicolae Steinhardt, părintele Dumitru Stăniloae, Elisabeta Rizea, părintele Arsenie Boca, Radu Gyr…
Tot în arhive poate fi găsită o fişă a dosarului care conţine “Relatarea tovarăşei Iliescu Maria despre activitatea sa în mişcarea muncitorească”. Am cerut spre consultare dosarul cu pricina, sperând că Iliescu Maria este chiar mama vitregă a lui Ion Iliescu şi soţia lui Alexandru Iliescu, cel care i-a scris cărţile poştale din care am prezentat, mai înainte, câteva fragmente. Am avut noroc – s-a dovedit că era vorba chiar despre acea Maria Iliescu, care a şi-a cosmetizat mărturia (consemnată în anii ʼ50 şi urmând să fie parte a unui imens fond documentar dedicat “mişcării muncitoreşti”), martirizându-şi soţul şi transformându-l din turist prin lagăre în martir al clasei muncitoare. E suficient să comparăm câteva cuvinte din mărturia Mariei Iliescu: arestat, bătut, schingiuit, înfometare, teroare de distrugere, cu cele din cărţile poştale trimise de soţul său, Alexandru: zahăr, lămâi, şuncă, prăjituri, abonament la Universul, piese de teatru, cântece populare, tonic pentru întărirea unghiilor, cămăşi, indispensabili, brânză, unt, caşcaval, săpun de bărbierit etc.
Iată câteva fragmente din “mărturia” Mariei Iliescu:
“În anul 1937 am luat efectiv legătura cu mişcarea muncitorească prin Iliescu Alexandru. A fost primul care mi-a vorbit despre lupta clasei muncitoare, despre Partidul Comunist din România, despre mizeria clasei muncitoare. Cunoştinţa noastră a avut loc la un ceai dat în folosul deţinuţilor politici antifascişti (…)”
“Astfel că în 1937 când mi s-a vorbit despre mişcarea muncitorească mi s-a deschis în faţă ca un câmp când înverzeşte (…)”
“În anul 1940 s-au înfiinţat lagărele de concentrare pentru luptătorii antifascişti (…)”
“Îmi amintesc că soţul meu a fost arestat la Chestura din Ploieşti, unde a fost bătut şi schingiuit groaznic. După o săptămână de la arestare, a fost trimis spre lagărul din Caracal (…)”
” (…) eu mă şi adresasem cu un memoriu la Ministerul de Interne prin care reclamam Chestura din Ploieşti unde a fost arestat şi schingiuit şi ceream să fie eliberat întrucât a fost şi arestat şi bătut degeaba (…)”
“M-am dus la soţul meu la lagărul din Caracal încărcată cu două valize peste puterile mele de dus dar când ai în faţă un ideal le învingi pe toate (…)”
“Au fost şi alte măsuri împotriva tovarăşilor din lagăr, ei au fost transferaţi la începutul anului 1941 la Tg. Jiu unde au fost supuşi la înfometare. Pur şi simplu nu li s-a dat voie nici pachete să primească, nici vizite, nici hrană din lagăr. Au fost supuşi unei terori de distrugere (…) nu se primea nici corespondenţă (…)”.
sursa: Descopera
