Traseistul Agrigoroaei vrea taxarea bancilor si alocatii in euro. “Am identificat sursa risipei nationale – achizitia de panselute”

0
93

Unul dintre cei mai slab cotati demagogi ai momentului, senatorul traseist Ionel Agrigoroaei, a tinut sa-si faca, chiar in Parlamentul Romaniei, putina campane electorala. Proaspat intrat in gratiile unui partid fantoma – Partidul Dreptatii Sociale (PDS) al lui Marian Vanghelie, parlamentarul iesean a sustinut, in cadrul unei conferinte de presa, o serie de aberatii populiste, de la majorarea alocatiilor la 100 de euro si pana la identificarea sursei de risipa nationala care consta in achizitia de panselute si arbusti.

Sunt un senator dintre oamenii simpli ai României, ales cu un scor de peste 31% din partea PP-DD şi care a obţinut la Iaşi un scor de 15%. De trei ani fac parte din Comisia şi Delegaţia Consiliului European pentru turism care decernează şi selectează premiile internaţionale pentru turism. Trei ani la rând am fost premiat de Corpul Diplomatic Străin din România pentru activitatea privind promovarea intereselor României şi Europei în lume.

Din punct de vedere al activităţii parlamentare, am cele mai multe interpelări adresate prim–ministrului dar şi miniştrilor de resort, foarte multe dintre ele sesizând probleme majore vizând prejudicierea statului român cu sume imense dar şi propuneri privind îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor.

Am fost printre cei care am militat şi am şi reuşit dublarea alocaţiei pentru copii, iar acum lupt pentru majorarea ei la o 100 de euro, condiţionată de prezenţa obligatorie în sistemul educaţional (grădiniţă, gimnaziu, liceu), deoarece rata abandonului şcolar a crescut în mod alarmant la 18% în ultimii ani. Să nu uităm că media alocaţiei în Uniunea Europeană este de 100 de euro.

Ca şi sursă de finanţare pentru mărirea alocaţiei, am identificat cu uşurinţă sursa din risipa şi furturile constatate de Curtea de Conturi, un exemplu în acest sens fiind numai în Bucureşti. În perioada 2007-2014, s-au cheltuit 600 milioane euro doar pentru panseluţe şi arbuşti.

De asemenea, în cadrul interpelărilor adresate prim–ministrului, am identificat alte surse alternative de finanţare. Am propus, de asemenea, modelul Poloniei care taxează supermarketurile şi băncile, investitori străini, cu o taxă de responsabilizare care are ca obiect stimularea natalităţii, copiii fiind posibil viitori clienţi ai lor.

Din păcate, anumite acţiuni desfăşurate în exercitarea mandatului de parlamentar au “deranjat”, în mod evident, anumite grupuri infracţionale care tulbură şi sărăcesc viaţa românilor obişnuiţi şi, de asemenea, şi viaţa mea şi a familiei mele prin denigrare, calomnie şi chiar ”dosare fabricate”.

Cred în continuare ca 99% din reprezentanţii instituţiilor statului îşi desfăşoară activitatea în mod corect şi profesional iar cei care nu au respectat legea vor da socoteală pentru faptele comise. După cum bine vedeţi, foarte mulţi urcă în fiecare zi scările DNA-ului, lucru care îmi confirm, încă o dată, că instituţiile statului îşi fac datoria.

Din acest motiv, am hotărât că România trebuie ”stimulată în bine” prin stoparea furtului public şi al risipei banilor publici, prin executarea lucrărilor publice de cea mai bună calitate cu o garanţie a lucrărilor de minim 10 ani, prin crearea a noi locuri de muncă atrăgând investiţii străine dar şi investiţii din partea românilor din diaspora, asigurarea performanţei lucrative prin creşterea salariului minim la 1500 lei pentru că nu poţi realiza performanţă cu un salariu de 700-800 lei.

O mică parte a activităţii mele parlamentare pe care am enunţat-o mai sus şi pe care doresc să o continui, nu o pot îndeplini decât făcând parte dintr-un partid al DREPTĂŢII SOCIALE care să fie apropiat de oamenii simpli, printr-un om cum este dl. Marian Vanghelie care, ca şi mine, a crescut şi s-a format în rândul oamenilor simpli. Amândoi ştim ce înseamnă munca şi traiul greu, putem să-l înţelegem pe omul neajutorat care este reprezentat, la ora actuală, în România, de un procent trist de 60%. Să nu uitam că România se confruntă cu un nivel crescut al sărăciei la copii, fapt alarmant pentru o ţară europeană. Am ales acest partid al DREPTĂŢII SOCIALE pentru că de 25 de ani, partidele politice nu au îmbunătăţit viaţa românului de rând ci, dimpotrivă, acesta trăieşte tot mai greu, iar nivelul de trai scade zi de zi”, a sustinut Agrigoroaei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here